Narcisa Suciu, detalii neștiute despre tatăl fiicei sale, care era însurat când ea a rămas însărcinată: „Să construiești o tânără familie nu cred că înțelegeam niciunul dintre noi trei”

Update septembrie 22, 2023 Narcisa Suciu este căsătorită cu Veikko Miettinen din 2010, dar înainte de el a fost Daniel Crăciun, cu care interpreta are și o fiică pe nume Daria, în vârstă de 25 de ani. Pe când erau tineri, Narcisa Suciu și Daniel Crăciun s-au angajat într-o relație extraconjugală în timp ce bărbatul era căsătorit cu fosta lui Soție, Amalia.

Din fericire, în prezent, toți trei se înțeleg bine și nu mai există loc de certuri și neînțelegeri. Toată lumea s-a maturizat și a realizat că nu trebuie să existe ranchiună.

Narcisa Suciu, detalii neștiute despre tatăl fiicei sale, care era însurat când ea a rămas însărcinată: „Să construiești o tânără familie nu cred că înțelegeam niciunul dintre noi trei” 1

„Ați avut vreodată remușcări?”, este întrebarea cu numărul 20, adresată de Denise Rifai. „În ceea ce privește această poveste nu. Sunt convinsă că dacă lucrurile nu trebuiau să se întâmple așa, nu s-ar fi născut Daria.

Îmi este foarte clar, ăsta este indicatorul meu. Pe de altă parte acum, cu vârsta pe care o avem acum, și eu și Amalia (n.r.: fosta soție a lui Daniel) am ajuns să mergem la un concert al băiatului ei împreună, noi două și Daniel, și mi s-a părut un act de maturitate, am fost bucuroasă să putem sta în același loc fără resentimente, fără să ne uităm urât una la cealaltă sau să ne vorbim urât”, spune Narcisa Suciu, citată de kanald.ro.

Artista nu regretă că a fost „în plus” în căsnicia lui Daniel cu Amalia, deoarece consideră că nu ea i-a făcut promisiuni și, dacă lucrurile nu se întâmplau așa, n-ar mai fi existat Daria, fata care a rezultat din iubirea Narcisei Suciu cu Daniel. Oricum, pe vremea aceea erau foarte tineri și nu înțelegeau cu adevărat ce înseamnă o familie.

„Cred că am înțeles amândouă, fiind oameni mari, că eram tinere și nu înțelegeam exact ce înseamnă o familie, o promisiune sau să construiești o nouă familie. Să construiești o tânără familie nu cred că înțelegeam niciunul dintre noi trei.

În ceea ce îi privește pe ei doi sau pe noi trei nu cred că am avut remușcări, cred că am apucat să ne lămurim atunci, până să apară Daria, noi am apucat să lămurim tot, toți trei.

După primul telefon în care sigur că am urlat una la cealaltă, pe urmă am avut discuții normale. Eu sunt un om care se ceartă cu argumente, eu nu prea ridic tonul că nu-mi permit să-mi stric gâtul. Sunt convinsă că așa trebuia să se întâmple”, a răspuns Narcisa Suciu. potrivit viva.ro.

Narcisa Suciu a vorbit despre căsnicia sa de 13 ani

Narcisa Suciu are o căsnicie de 13 ani, cu un finlandez pe nume Veikko Miettinen, pe care îl iubește și acum nespus.Aceasta a vorbit despre relația cu el și l-a descris așa cum îl știe ea mai bine.

Soțul meu s-a ținut de cuvânt, mi-a oferit liniște aproape în fiecare zi. Firește, nu e totul lapte și miere, că nu există așa ceva. Este în continuare cred că cel mai deștept om pe care l-am întâlnit vreodată și asta e important pentru mine. Este un om pentru care onoarea e cea mai importantă valoare, mă cunoaște și mă acceptă așa cum sunt.

Mă încurajează să fac ce știu, ce îmi place și ce îmi aduce bucurie. Mă lasă să colecționez parfumuri, am peste 400 de sticle de parfumuri, nu știu care alt bărbat ar fi acceptat.

E un bărbat care a știut să fie tată pentru Daria, într-o perioadă delicată, a învățat-o multe și a fost lângă ea cât eu am fost plecată. E un om care a făcut lucruri pe care eu nu o să le uit niciodată.” , a declarat Narcisa Suciu, potrivit Wowbiz.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.