Update septembrie 26, 2023 În cadrul unui interviu, soția lui Tavi Clonda a vorbit despre relația cu tatăl ei și a mărturisit că Dumnezeu i-a oferit ocazia de a trece prin anumite situații în trecut, pentru a învăța anumite lecții. A visat să devină jurnalistă, însă părinții Gabrielei Cristea își doreau ca fiica lor să urmeze o altă profesie, cea de balerină, presiune ce a simțit-o ca un ghimpe.
„Părinţii nu erau mândri când m-au văzut la televizor. Era mentalitatea aia cu femeile care apar la televizor sunt femei uşoare. Ei şi-ar fi dorit, dacă tot am făcut liceul de coregrafie, să fiu balerină. A fost o presiune foarte mare pentru mine. Ce am avut eu, ce am simţit eu.
Mi-am luat adio, bineînţeles. Am avut o relaţie apropiată cu mama. Eu o să vreau să am o relaţie mult mai apropiată cu fiica mea. Ceva a lipsit. Tata nu şi-a cunoscut nepoata. Nu doresc eu asta pentru că nu doresc. Sunt alte lucruri mai grave. Lucruri pe care el nici nu le conştientizează.
Făcând circul pe care l-a făcut la televizor probabil că nu conştientizează. Nu înţelege. Consider că vreau ce e mai bine pentru copilul meu. Toate rănile se închid, rămân cicatrici”, a spus Gabriela Cristea în urmă cu ceva timp.
Chiar și așa, în momentul în care a devenit cunoscută publicului, prezentatoarea TV a mărturisit că au existat perioade în care a simțit cum propria familie încearcă să o exploateze, motiv pentru care a ales să se înstrăineze de propriul tată și frate. Decizia a venit la pachet cu multă frustrare, suferință și prejudecăți din partea publicului.
”Eu vreau să spun doar atât, și voi încheia capitolul ăsta: m-am recunoscut cumva în povestea de viață a lui Meghan Markle. Este foarte grav, în momentul în care cei pe care îi consideri cei mai importanți oameni în viața ta, și așa ar trebui să fie, încearcă să facă bani pe spinarea ta.
E foarte dureros!. Este un capitol încheiat în viața mea, așa am ales. Poate că Dumnezeu mi-a dat această situație în trecut, pentru că și eu trebuie să învăț niște lecții în viață.”, a mai spus prezentatoarea TV , conform Can Can.
Scena de gelozie pe care i-a făcut-o Gabriela Cristea lui Tavi Clonda
Tavi Clonda și-a sărbătorit, de curând, ziua de naștere, iar Gabriela Cristea a fost pusă pe șotii. Mesajele frumoase au început să curgă pe rețelele de socializare, iar telefonul artistului a sunat întreaga zi, potrivit Can Can. O surpriză frumoasă a venit din partea celor două fetițe ale lor, Victoria și Iris, care au realizat un videoclip emoționant de ziua tatălui lor. Moderatoarea TV a vrut să facă o farsă, care i-a lăsat fără cuvinte pe mulți.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Gabriela Cristea a luat telefonul soțului în timp ce acesta primea notificări. Pentru a pune la cale surpriza fetițelor, prezentatoarea a făcut o scenă de gelozie. L-a făcut pe al ei partener să ia telefonul, în timp ce-l întreba cine tot îi scrie.
Gabriela Cristea: Bă, iubire, da-ți vin mesaje, după mesaje, după mesaje. Cine te tot mesegiuește așa, pe Whatsapp?
Tavi Clonda: Îmi scrie și mie lumea la mulți ani. Dar nu contează, astăzi o să fiu ocupat toată ziua cu laptopul.
Gabriela Cristea: Ia, eu vreau să văd cine ți-a scris. Hai, ia-ți telefonul și vreau să văd cine ți-a scris. Îți trimit gagicile mesaje, sau cum? Nu înțeleg.