„Gata, l-am înmatriculat pe numele tatălui”. Fiul lui Theo Rose este trecut acum pe numele lui Anghel Damian!

Update septembrie 6, 2023 Acum câteva luni, Theo Rose a dat naștere unui băiețel pe care l-a numit Sasha, iar de curând artista a adus în discuție numele de familie al micuțului, oferind explicații în acest sens. Părinții copilului, Theo Rose și Anghel Damian, nu sunt căsătoriți. Așadar, după nașterea lui, acesta a preluat numele de Diaconu, numele de familie al mamei.

Cântăreața a explicat că aceasta este procedura care trebuie urmată la maternitate, în situația în care părinții nou născutului nu sunt căsătoriți legitim. Însă, acum, Sasha a fost trecut sub numele lui Anghel Damian, potrivit spuselor lui Theo. Ba chiar aceștia se și amuză vizavi de acest lucru, scrie kanald.ro.

„Gata, l-am înmatriculat pe numele tatălui”. Fiul lui Theo Rose este trecut acum pe numele lui Anghel Damian! 1

„Copilul poartă acum numele de familie al lui Anghel.  Pentru că nu suntem căsătoriți, în maternitate au trecut pe fișa de naștere numele meu de familie.

 Înțeleg că este o procedură standard. Noi obișnuim să glumim și să spunem că „gata, l-am înmatriculat pe numele tatălui.”, a dezvăluit Theo Rose.

Cu cine seamănă micuțul Sasha Ioan?

Theo Rose traversează în prezent una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. Artista are un partener cu care se înțelege de minune, Anghel Damian, iar din povestea lor de iubire s-a născut micuțul Sasha Ioan, care le umple sufletele de bucurie.

Ei bine, pentru că mulți fani s-au întrebat cum arată băiețelul îndrăgitei cântărețe, ea a răspuns. Astfel, Theo Rose l-a descris pe cel căruia i-a dat viață, precizând că seamănă foarte mult cu tatăl lui.

„Cu tatăl lui. Așa, mai întrebați-mă, suciți cuțitul în rană. (…)E foarte frumos. Amândoi sunt superbi.

Copilul mi se pare că e așa… Are foarte multe trăsături din partea mamei lui Anghel, din partea bunicii, niște ochi superbi, ascendenți către exterior.

Doamna neonatolog ne-a spus că trage speranțe că vor fi albaștri mai degrabă decât verzi. Noi amândoi avem ochii verzi, dar sunt șanse ca el să fie cu ochi albaștri și sunt fericită.”, a dezvăluit Theo Rose, citată de wowbiz.ro.

Theo Rose a izbucnit în lacrimi, când a auzit de actorul George Mihăiță

George Mihăiță și Theo Rose joacă împreună într-un nou serial, iar artista interpretează chiar rolul fiicei sale adoptive.

Se pare că scenariul nu sare prea departe de realitate, asta datorită faptului că între cei doi s-a legat o prietenie extrem de sinceră și frumoasă, iar actorul are numai cuvinte de laudă la adresa iubitei lui Anghel Damian.

„Draga mea Vera, aici e tătuțul tău. Minunea mea de fată, să fii cea mai fericită, să te bucuri de toate lucrurile simple pe care ți le oferă viața.

Ia-l pe Sasha mic în brațe și spune-i că îl pupă bunicul artistic. Un mare la mulți ani îngerașului meu păzitor. Vă îmbrățișez pe toți, dar mai ales pe Theo.”, a fost mesajul transmis de George Mihăiță, potrivit Wowbiz.

Theo Rose nu și-a putut stăpâni emoțiile, mai ales că între ea și actorul George Mihăiță este o relație specială, atât în cadrul serialului, cât și în viața de zi cu zi. Mai mult, artista spune că este o onoare să joace alături de celebrul artist, mai ales că a fost întotdeauna alături de ea și a învățat-o foarte multe secrete din spatele camerelor.

Theo Rose: Da, Tătuțu. E excepțional și e un om foarte altruist. Știi, actorii mari ai zice că nu mai au timp, el are cel mai mult text dintre noi toți, are o vârstă dumnealui, adică face niște eforturi extraordinare să facă față programului și o face extraordinar de bine.

Voiam să zic despre domnul George Mihăiță că e un om foarte altruist, iar pentru mine e o minune și o binecuvântare că împart setul cu el. Niciodată nu m-a lăsat de izbeliște, dacă a simțit că am o problemă sau că întâmpin dificultăți în privința textului sau a interpretării tot timpul a venit și m-a ajutat.

Nu te aștepți niciodată la chestia asta. M-a ajutat foarte mult și e onorant să fii acolo și să-l ai în preajmă, dar să mai și joci cu el… Un om excepțional.”, a spus Theo Rose în cadrul podcastului moderat de Horia Brenciu.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.