Update septembrie 22, 2023 Eliza și Cosmin Natanticu o țin din sărbătoare în sărbătoare. Anul acesta au aniversat 10 ani de relație, iar zilele trecute cinci ani de la căsătorie.
Dacă cei 10 ani de relație au fost sărbătoriți la Praga, o destinație care li s-a părut romantică, mai cu seamă prin prisma plimbărilor lungi cu barca, cei cinci ani de căsătorie i-au prins în Capitală, pentru că ambii erau prinși cu munca. Au fost serbați cu o simplă ieșire la restaurant, în compania nașilor.
Comediantul a ținut să puncteze momentul printr-o postare pe rețelele de socializare, unde a scris: „Acum cinci ani împreună și la unison am zis un mare DA! Te iubesc mai mult decât atunci și nu mai puțin decât ieri Eliza Natanticu.
Multimim și nașilor care ne-au fost alături mereu și sper să rămână așa până la final, Mihai și Cătălina Bobonete”, a scris Cosmin pe contul său de socializare, potrivit libertatea.ro.
Dar cum au ajuns cei doi să se căsătorească? Fără îndoială cererea a fost una atipică, iar așteptările Elizei, care este cântăreață, au fost mari. La fel și dezamăgirea, pentru că ea și-ar fi dorit ceva romantic, spectaculos. Și nu a fost cazul.
„Era pus într-un pahar mic de shot (inelul – n. red.). Da (n.r. așa a fost cerută în căsătorie) după ce l-am refuzat în primă fază. (…)
El a încercat să mă enerveze, așa și-a propus să mă ceară, să mă enerveze. Caracteristic lui! Pe o parte, eu mi-aș fi dorit să fie mai romantică treaba, să vină un porumbel, să iasă un delfin, să se întâmple ceva, dar nimic”, a mărturisit Eliza Natanticu la Antena Stars.
Cosmin Natanticu a surprins-o pe Eliza cu o cerere în căsătorie care a implicat un pahar mic de shot, fapt ce a enervat-o pe vedetă, care avea alte așteptări.
Totul s-a întâmplat în timpul unei vacanțe în Mykonos. În mijlocul unei discuții animate pe un scuter, Cosmin Natanticu a hotărât că momentul este numai bun pentru o cerere în căsătorie și i-a adresat marea întrebare. Inițial, Eliza l-a refuzat, pentru că își dorea o cerere mai romantică.
„Faza a fost că sora mea mi-a și dezvăluit că o să urmeze să fiu cerută în căsătorie. Mi-a zis înainte și eu știam. Acum, el încerca să mă enerveze și eu nu mă lăsam enervată și nu înțelegea de ce.
La un moment dat, când a reușit, când eram noi în Mykonos, undeva, a zis ”Gata, acum e momentul să o cer”. (…) Noi eram pe un scuter, am aruncat casca de pe capul meu în mare tocmai ca să mă răzbun pe el, pentru că m-a enervat, și el avea inelul la spate și când m-a cerut i-am zis ”Nu pot să cred că mă ceri așa” și l-am refuzat”, a povestit artista.
„L-am refuzat pentru că eu îmi doream să fie ceva frumos, nu așa, cu supărare. (…) Nu o să uit această cerere. (…)
După aia a încercat să îmi pună inelul într-o folie de bomboană și am simțit că nu era acolo nimic și nu mi-am dat seama că era inelul într-o folie și am aruncat chestia aia pe spate. După care mi-a pus inelul în shot și era să mi se prindă de omulețul din gât”, a mai povestit, acum amuzată, la ani distanță, Eliza Natanticu.
Cei doi au un mare of în suflet și anume că încă nu sunt părinți.
„Eu și Cosmin ne dorim un copil, normal, dar nu este după cum vrem noi, este după cum vrea Dumnezeu! Noi ne lăsăm în mâna Domnului! Eu zic că El decide, nu noi, dar noi o să mai încercăm în perioada următoare poate – poate, cine știe!
În Cosmin văd un tătic de nota zece, o latură extraordinară în el în ceea ce privește spiritul patern”, spunea Eliza Natanticu recent.
Cosmin Natanticu a pus naționala tricoloră înaintea Elizei: ”Aveam bilet”
Microbist înfocat, Cosmin a fost pus să aleagă între serbarea mariajului și meci și a găsit o cale să le împace pe amândouă! În exclusivitate la Xtra Night Show, comediantul a povestit că și-a scos soția în oraș cu o zi mai devreme, pentru a putea fi pe stadion să-i susțină pe tricolori la data de 9 septembrie.
”Am păcălit-o.. Noi pe 9 septembrie am împlinit 5 ani de căsătorie. Pe 8 septembrie a fost și Sfânta Maria și ea este și Maria, dar e Maria fake, că eu nu am văzut în buletin, e doar în certificatul de la botez și am zis că o scot eu în oraș și sărbătorim și asta, pentru că pe 9 a fost meciul România Israel și aveam bilet. Anul ăsta împlinim 10 ani de când suntem împreună, 5 ani de la căsătorie.”, a spus Cosmin Natanticu, citat de antenastars.ro.