Anamaria Prodan, motivul despărțirii de Flavius Nedelea: „Flavius merită și el copilul lui. Flavius merită să își țină copiii lui în brațe. Eu nu mai pot face copii, dar știu cât de mult își dorește copilul lui”

Update septembrie 22, 2023 Anamaria Prodan și-a făcut curaj și a vorbit despre motivul principal al despărțirii de Flavius Nedelea.
Vedeta a vorbit cu emoție despre bărbatul care i-a cucerit inima primăvara aceasta, însă, din păcate, relația lor s-a încheiat după doar câteva luni. Despărțirea lor a fost discretă, preferând să păstreze motivele în privat.

Flavius merită foarte mult de la viață, Flavius merită și el copilul lui. Flavius merită să își țină copiii lui în brațe. Eu nu mai pot face copii, dar știu cât de mult își dorește copilul lui.

Anamaria Prodan, motivul despărțirii de Flavius Nedelea: „Flavius merită și el copilul lui. Flavius merită să își țină copiii lui în brațe. Eu nu mai pot face copii, dar știu cât de mult își dorește copilul lui” 1

Atunci, atât de fericită aș fi să-l văd fericit și merită să-și găsească pe cineva care să-i dăruiască copii și să-l poată împlini în adevăratul sens al cuvântului”, a povestit Anamaria Prodan, la WOWnews.

Anamaria Prodan a fost sinceră și deschisă atunci când a vorbit despre modul în care notorietatea a influențat relațiile sale amoroase. După două căsnicii care s-au încheiat prin divorț, vedeta a devenit mai exigentă și mai pretențioasă în ceea ce privește partenerii săi, scrie Wowbiz.ro.

Tot ce se scrie și se vorbește, este firesc. Sunt Anamaria Prodan și sunt un cuțit cu două tăișuri foarte periculoase. Sunt oameni care și-ar dori cu disperare să stea lângă mine, numai că înțeleg că viața lor, dintr-un punct de vedere, ar fi un calvar pentru că ar fi pe prima pagină a ziarelor non-stop.

Atunci, gândește-te că este și mai greu, la cât de pretențioasă sunt, să găsesc un bărbat care să fie mândru, demn, deștept, fabulos, șarmant și să-și și dorească să se vadă prin ziare în fiecare zi.

Tuturor bărbaților din viața mea le-a fost greu, dar pentru cine a stat lângă mine, de-a lungul anilor, a fost o binecuvîntare de la Dumnezeu pentru că pe toți i-am ajutat să crească, să învețe foarte multe lucruri și să devină mari.

Dacă o să întrebi oamenii care au stat alături de mine, niciunul nu o să vorbească urât despre mine. În toți acești ani în care am fost cu fostul soț niciodată nu l-am jignit”, a mai dezvăluit ea.

Anamaria Prodan, în ce relații a rămas cu Luca, fiul fostului ei soț

Anamaria Prodan este mamă cu normă întreagă pentru cele două fete ale sale, dar și pentru fiul ei cel mic, pe care îl are cu cel de-al doilea soț. Un lucru pe care nu îl știe foarte multă lume este că femeia de afaceri îl consideră fiul ei și pe copilul fostului ei partener, pe care antrenorul îl are din căsătoria cu Mariana Pfeiffer.

Ultimul etaj este al copiior. El (n. red Luca) are numele pe ușă. Luca este și copilul meu și al mamei lui în principal. Este copilul care a făcut parte din sufletul meu și face, eu când nu aveam băiețel el era lumina ochilor mei și așa o să rămână întotdeauna.

Multă lume îmi spune: ‘Nu ai nicio legătură cu el’, nu există așa ceva. Când stai cu cineva în casă și crești pe cineva nu ai cum să spui vreodată: ‘Nu am nicio treabă cu el, nu e al meu’. Să crești un copil de la patru ani până la douăzeci și trei sunt cam mulți ani“, a spus Anamaria Prodan în emisunea Online Story by Cornelia Ionescu.

Anamaria Prodan, mândră de fiul ei
Anamaria Prodan își iubește foarte mult băiatul și nu ezită niciodată să vorbească despre cât de mândră este de el. Recent, cei doi au primit roluri în cadrul unui film de comedie, iar băiatul s-a descurcat de minune.

Sunt mândră de băiatul meu pentru cum a pus suflet în rolul lui. La fel și pe el, toți l-au înconjurat cu multă dragoste. Îi mulțumesc pentru încrederea oarbă pe care a avut-o în mine! Am învățat de la Cristi Iacob enorm din arta filmului. Toți au fost trup și suflet lângă mine!”, a spus impresara, pentru Viva.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.