Vlăduța Lupău, după ce 4 tineri au murit pe loc. „Dumnezeu să-i ducă la cerul Lui! Până acum au dansat pentru noi, de acum înainte vor dansa pentru îngeri!”

Update august 22, 2023 Patru tineri și-au pierdut viața în teribilul accident care s-a produs pe drumul dintre Bistrița și Vatra Dornei, luni. Din nefericire, o fată de doar 18 ani, o alta de 26, un tânăr de 20 și altul de 31 de ani și-au găsit sfârșitul. Mai mult, pentru trei dintre aceste victime decesul a fost declarat pe loc.

Cei patru tineri decedați erau membri ai Ansamblului Florile Bucovinei din Rădăuți. Potrivit informațiilor furnizate de Monitorul de Suceava, cântăreții se întorceau de la Zilele orașului Târnăveni, unde au susținut un moment artistic. Din păcate, mașina în care se aflau a intrat cu putere într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.

Vlăduța Lupău, după ce 4 tineri au murit pe loc. „Dumnezeu să-i ducă la cerul Lui! Până acum au dansat pentru noi, de acum înainte vor dansa pentru îngeri!” 1

Cele patru persoane care și-au pierdut viața duminică spre luni, în jurul orei 03:30, sunt Robert Ionel Mafteian, de 20 de ani, care ar fi fost șoferul autoturismului, Maria Balan, de 26 de ani, Ioana Tiperciuc, de 18 ani. Cei trei au murit la fața locului.

A patra victimă a accidentului din Suceava, Andrei Pintilescu, în vârstă de 31 de ani, a fost preluat de Ambulanță, însă nu a mai putut fi salvat de cadrele medicale și a decedat la spital. Al cincilea pasager, Ștefan Tanasiev, de 29 de ani, este în stare gravă, dar stabil și conștient.

Vlăduța Lupău, mesaj după moartea celor 4 tineri artiști

Vlăduța Lupău a transmis un mesaj emoționant după moartea celor 4 tineri artiști de muzică populară din Suceava, precizând că a trecut pe lângă mașina lor când se întorcea acasă la rândul său de la un spectacol.

Dumnezeu să-i ducă la cerul Lui! Până acum au dansat pentru noi, de acum înainte vor dansa pentru îngeri! Suntem alături măcar cu sufletul de Ansamblul Folcloric Florile Bucovinei.

Aseară, când veneam de la Suceava spre Cluj, undeva la 03:00 spre dimineață a fost un accident în fața noastră la patru mașini distanță. Ei erau…”, a scris interpreta de muzică populară pe pagina de Instagram, conform Fanatik.

Cu inima grea, Primăria Municipiului Rădăuți împărtășește o veste tragică… 4 dansatori ai Ansamblului „Florile Bucovinei” din Rădăuți și-au pierdut viața într-un grav accident rutier, în dimineața zilei de 21 august 2023: Robert Ionel Mafteian (20 de ani), Maria Balan (26 de ani), Ioana Tiperciuc, (18 ani) și Andrei Pintilescu (31 de ani).

Acești artiști talentați și dedicați urmau să ne încânte cu dansul lor la cea de-a 40-a ediție a Târgului Olarilor „Ochiul de păun”, din Rădăuți.

Alături de Consiliul Local Rădăuți, am luat decizia de a declara doliu local, în semn de respect și solidaritate față de familiile greu încercate in aceste momente dificile.”, a transmis Bogdan Loghin, primarul Municipiului Rădăuți, citat de Star Popular.

Astăzi Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” este în doliu. Ioana Tiperciuc, Tipi a noastră, elevă în clasa a XI-a C, nu mai este printre noi. S-a îndepărtat, intrând într-o lume, poate mai bună. În cei trei ani în care a fost eleva noastră, zâmbetul ei ne-a cucerit.

Mereu veselă, altruistă, echilibrată, Ioana a fost foarte implicată în viața colegiului, fiind vicepreședinte al Consiliului Elevilor și membru în Consiliul de Administrație al colegiului, rezonând cu tot ceea ce înseamnă viața de elev, mereu alături de cei care aveau nevoie de un sfat sau de sprijin.

Pasiunea sa pentru tradiții și obiceiuri, care i-a călăuzit pașii, a fost transpusă în tot ceea ce făcea. Azi, visul ei s-a frânt, lăsând în urmă o familie îndurerată, o întreagă comunitate în suferință. Drum lin, Ioana! Vei rămâne mereu în sufletul nostru!” , a transmis Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.