Update august 31, 2023 Dana Roba a fost enervată la culme de Mădălin Ionescu, în cadrul emisiunii pe care acesta o prezintă. Vedeta a fost deranjată de o întrebare a prezentatorului. În final, s-a ridicat și a plecat din platou.
Mădălin Ionescu a vrut să spună că Dana Roba a trecut prin mai multe momente grele de-a lungul timpului, cum ar fi și perioada în care forma un cuplu cu Nicolae Guță. Atunci când a auzit numele fostului partener, vedeta a decis să părăsească platoul.
“Le-ai ținut piept lui Guță, Narcisei…erai o femeie cu experiență”, a început Mădălin Ionescu. Prezentatorul a fost mediat întrerupt de make-up artist.
“Nu vreau să vorbim, te rog frumos, dacă îmi spui asta mă ridic și plec, Mădălin, deci te rog frumos nu mă scoate din puterea răbdărilor. Mă ridic și plec. Nu am venit pentru asta(…)!”, a fost reacția Danei Roba.
Deși prezentatorul a insistat să rămână și să clarifice lucrurile, Dana Roba s-a ridicat cu intenția de a părăsi platoul. Mădălin Ionescu a vrut să știe cum de soțul vedetei a reușit să o păcălească până când a băgat-o în spital.
“Ascultă-mă ce vreau să spun, că nu vorbesc despre Guță. Dana, nu vorbim despre Guță. Te înțeleg, nu vorbim. Stai puțin, de ce pleci? Voiam să spun că ești o femeie cu experiență, de ce n-ai fost atentă la el?
Cum te-a păcălit? Asta voiam să te întreb. Era doar o întrebare care să înțeleagă telespectatorii că erai o femeie cu experiență”, a continuat Mădălin Ionescu.
“Lasă-mă să plec, nu vreau să discut despre așa ceva! Mulțumesc, Mădălin! Nu vreau, te rog, lasă-mă să plec!”, a spus Dana Roba, după care a plecat de la emisiune, notează wowbiz.ro.
Mădălin Ionescu a explicat, ulterior, de ce a deschis acest subiect. Prezentatorul s-a referit la faptul că, deși Dana Roba a avut parte și de momente mai grele, nu și-a putut da seama ce urmează din partea soțului ei.
“Da, vorbim de traume aici și, din păcate, nu cred că a fost atentă la întrebarea pe care voiam să i-o adresez. Vorbeam de femeile care, în principiu, după o serie de experiențe, unele dintre ele mai dure, pot fi păcălite de personaje de acest gen care, iată, fac gesturi absolut abominabile.
Din păcate, în privința situației ei, s-a întâmplat, cu toate momentele prin care a trecut în etapele precedente, să nu fie atentă la niște elemente care în principiu ar fi ajutat-o să evite un final traumatizant atât pentru ea, cât și pentru fetele pe care le are cu el.(…)”, a explicat Mădălin Ionescu în cadrul emisiunii sale de la Metropola TV, conform Fanatik.
@paparazzi_tiktok0fficial #danaroba #viralvideo #paparazzi #guta #narcisa #foryou #fypage #fyp #romaniaviral #goviral #viralvideo #emisiune ♬ Spooky, Quiet, Scary Atmosphere Piano – Bucyrus Audio
„De când el a intrat în arest, de atunci mă sună cineva cu număr ascuns. Până să intre el la închisoare eu nu aveam probleme!”
După ce a ieșit de la Parchet, Dana Roba a acordat o serie de declarații în care a făcut cunoscute unele detalii privind situația sa. Ea a mărturisit că numărul ascuns menționat anterior a continuat să o sune de mai multe ori, iar la fiecare răspuns din partea sa, s-a confruntat cu tăcerea de la celălalt capăt al liniei telefonice.
„Mă contactează cineva cu număr ascuns și mă contactează la ora trei. Consider că el, când are plimbător mă sună cu număr ascuns și nu vorbește nimic. Dacă e un bărbat sau o femeie, vorbește baliverne, vorbește orice, dar totuși vorbește ceva.
Atâta timp cât el nu vorbește nimic și vrea doar să audă… cred că este el. De când el a intrat în arest, de atunci mă sună cineva cu număr ascuns.
Până să intre el la închisoare eu nu aveam probleme să mă sune cineva cu număr ascuns“, a spus Dana Roba la acel moment, potrivit kfetele.ro.