Georgiana Lobonț, taxată dur pentru rapiditatea cu care și-a revenit după pierderea sarcinii! „Te interesează numai banii si publicitatea”

Update august 13, 2023 În urmă cu doar o săptămână, Georgiana Lobonț făcea anunțul trist, mărturisindu-le fanilor ei de pe internet că a pierdut sarcina, în legătură cu care își făcuse o mulțime de planuri și iluzii.

În momentul acela, artista, plină de tristețe, spunea că încearcă să rămână puternică și să se axeze pe cei doi copii pe care îi are cu soțul ei, dar și pe cariera ei muzicală. Ei bine, Georgiana Lobonț pare că și-a revenit deja după momentele grele prin care a trecut, iar fanii ei de pe internet nu au ezitat să o atenționeze cu privire la imaginile prea dese în care apare zâmbind, deși a trăit un eveniment tragic, scrie wowbiz.ro.

Georgiana Lobonț

După ce a dat vestea dureroasă, artista și-a continuat viața de mămică, dar și pe cea de artistă. În ultimele zile, celebra cântăreață a fost în vacanță cu familia, iar după ce s-a întors acasă, și-a anunțat fanii că își reia proiectele muzicale și concertele.

Georgiana Lobonț a postat pe rețelele de socializare un filmuleț în care povestea unde va cânta în zilele următoare, părând foarte fericită că s-a întors la viața ei agitată. Însă, internauții nu au fost impresionați de modul în care artista și-a revenit după pierderea sarcinii, ba din contră, au criticat-o pe Georgiana Lobonț pentru faptul că apare prea zâmbitoare pe rețelele de socializare și i-au spus chiar că nu pare afectată de evenimentul trist prin care a trecut.

„In loc sa fii atenta la trafic ,esti atenta la camera ,halal exemplu pt soferi ,iar faptul ca ai pierdut sarcina nu pare ca te a afectat. Te intereseaza numai banii si publicitatea ,vai si amar”/ „Iubesti banul rau Vai de casnicia ta Numai ban> vezi in fata”, au transmis internauții pentru Georgiana Lobonț, la postarea sa de pe rețelele de socializare.

Georgiana Lobonț a pierdut sarcina de curând

Georgiana Lobonț a publicat un mesaj foarte trist pe rețelele de socializare, unde a anunțat faptul că a pierdut sarcina. A mers la medicul care a ajutat-o să aducă pe lume cei doi copii, însă a primit o veste tristă.

“Am aşteptat să-i ascultăm inimioara. Domnul doctor cu care i-am născut pe copii este un om extraordinar. Tot la el am mers și cu cel de-al treilea…doar că nu a mai stat în puterile noastre tot ce s-a întâmplat…sarcina s-a oprit din evoluție.

Am avut o stare de şoc dar în același timp mă simţeam în putere, o forță pe care tot Dumnezeu mi-a dat-o pentru că sunt mamă a doi copii frumoși și sănătoși iar asta este cea mai mare binecuvântare, asta mi-a venit prima oară în minte ca semn de consolare iar ei erau cu mine în acel moment. Am primit vestea aceasta ca pe un trăznet. Am reacționat din instinct oprind filmarea. Voiam să filmez ca să-i arătăm și lui tati…dar a trebuit să îi dau o veste tristă.

Ştiu că tot ce trăim se întâmplă cu un scop. Mi-a fost greu să vă zic pentru că m-am grăbit să-mi exprim bucuria și să v-o spun. Ştiam că va urma ceva ce nu mi-aş dori să trăiesc niciodată…. Nu m-am gândit niciodată că o să trec prin aşa ceva….”, a fost anunțul făcut de Georgina Lobonț, potrivit a1.ro.

În cadrul acelorași postări,Georgiana Lobonț a precizat faptul că se simte bine acum și nu mai e supărată:

Mi-e greu că trebuie să vă spun dar vreau să știți că sunt bine. Suntem bine. Dumnezeu e bun cu noi și ne-a dat tot ce ne-am dorit. El ştie cel mai bine când trebuie să ne ia sau să ne dea ceva. Cred în El cu tot sufletul și nu sunt supărată dar am o stare apăsătoare pentru că mi-aş fi dorit acest bebeluș cu tot sufletul şi l-am aşteptat cu drag. Poate că am depus prea mult efort…poate că…sunt multe lucruri la care am stat și m-am gândit dar până la urmă sunt fericită că am primit această binecuvântare de a fi mamă. Am şi fetiță și băiețel…Dumnezeu știe cel mai bine prin ce trebuie să trecem.

​Mai am prietene care au trecut prin asta. Multe femei trec prin această situație. Dar este important să ştim să gestionăm frumos. Trebuie să privim partea plină a paharului și să nu facem o dramă care tot pe noi să ne afecteze mai apoi. Sunt cu fruntea sus și RECUNOSCĂTOARE LUI DUMNEZEU pentru tot ce am. Când va venit momentul și dacă va mai veni momentul să avem al treilea copil, doar El ştie. Eu îi mulțumesc pentru tot ce mi-a dat, atât bune dar şi rele.“, a mai scris Georgina Lobonț

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.