Fosta iubită a lui Cristian Cioacă dezvăluie cum s-a îndrăgostit de acesta: „L-am văzut la televizor. Toată lumea o să spună că e absurd. Mi s-a tăiat respirația când l-am văzut. A fost o chestie unică”

Update August 24, 2023Odată cu eliberarea lui Cristian Cioacă din penitenciar, revin în atenția publicului detalii legate de viața acestuia, printre care și relația pe care a avut-o cu Ligia Voinea, înainte ca fostul soț al Elodiei Ghinescu să fie condamnat.

Într-un interviu acordat pentru Antena Stars, Ligia Voinea a dezvăluit ce a atras-o la Cristian Cioacă. Se pare că ea a făcut primul pas după ce l-a văzut la televizor. Nu poate să descrie ce a simțit, cert este că a fost ”o chestie unică”.

Fosta iubită a lui Cristian Cioacă dezvăluie cum s-a îndrăgostit de acesta: „L-am văzut la televizor. Toată lumea o să spună că e absurd. Mi s-a tăiat respirația când l-am văzut. A fost o chestie unică” 1

Prima oară a contactat-o pe mama polițistului. I-a spus femeii cine este, dar și că vrea să îl ajute pe fostul polițist. Deși a lăsat un număr de contact, aceasta nu a mai avut răbdare, drept urmare, tot ea l-a sunat ulterior.

”L-am văzut la televizor. Toată lumea o să spună că e absurd. Mi s-a tăiat respirația când l-am văzut. A fost o chestie unică, nu am mai trăit așa ceva, chiar niciodată. Am făcut eu primul pas. Am hotărât să îl caut. Prima data am vorbit cu mama lui. I-am spus cine sunt și i-am spus că vreau să îl ajut.

Am lăsat numărul de telefon, de mobil, și totuși nu am avut răbdare să mă caute. Pe 22 octombrie l-am sunat și mi-a răspuns. I-am zis că vreau să vorbesc cu Cristian Cioacă. A zis că nu este, dar el era la telefon.

Eu în momenul ăla m-am tăiat. Nu știam ce să fac, nu mai puteam să zic nimic. Am întrebat că unde este, și mi-a zis că este prin împrejurimi. Au trecut 3 zile și mă gândeam de ce nu mă sună. N-am dormit toată noaptea înainte să mă întâlnesc cu el”, a povestit aceasta, în urmă cu mai mulți ani, citată de romaniatv.net.

Ligia Voinea a mai spus că prima întâlnire cu Cioacă nu a decurs conform așteptărilor, dar totuși cei doi au înfiripat o relație, până la urmă.

Mama Elodiei Ghinescu, atac dur după eliberarea lui Cioacă din pușcărie

Dispariția Elodiei Ghinescu este și acum învăluită într-un real mister! Principalul suspect pentru acest lucru a fost nimeni altul decât soțul său, Cristian Cioacă, acesta fiind polițist de profesie în momentul în care a dispărut Elodia.

Cum să îmi fie frică de un prăpădit care a fost acum eliberat? Lui trebuie să îi fie frică de mine, nu mie de el. Pentru mine, Cioacă, este ultimul om de pe suprafața acestui Pământ.

Bunicul lui și-a spânzurat soția…la ce să te aștepți de la el. Ei sunt din neam criminal”, a declarat, Emilia Ghinescu, mama Elodiei Ghinescu, pentru Click!

Dezamăgită de lege
În anul 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, pentru că și-a omorât soția dispărută în 2007. Anii au trecut, iar în urmă cu două zile, bărbatul a fost eliberat din detenție, iar fosta soacră ne-a mărturisit că este dezamăgită de această sentință.

Astea sunt legile de la noi din țară. Nu ai ce face! Când s-a întâmplat totul, eu am primit o scrisoare și mi s-a spus că l-a văzut atunci pe Cioacă. Era cu încă cineva, au venit atunci cu o valiză și i-au dat foc. Doar Cioacă scria, în scrisoare, că era implicat, celălalt bărbat stătea mai la distanță de el.

În acea scrisoare, mai scria că a pus multă benzină pe valiza aia și i s-a dat foc, iar în urma celor întâmplate au fost flăcări foarte mari și un fum imens”, a conchis, pentru Click!, Emilia Ghinescu.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

rtp slot gacor

bandar slot

agen bola resmi

slot terbaik

bo togel

togel toto

togel terpercaya

gokutogel

toto online

opaltogel

opaltogel

cairbos

cairbos

cairbos

opaltogel

opaltogel

bandar toto macau

toto resmi

togel toto

toto slot

slot online