Update august 30, 2023 Ilinca Vandici a făcut portretul viitorului iubit. Deși pentru moment nu are timp de prea multe lucruri împărțindu-se între viața profesională și cea de mămică, aceasta nu exclude posibilitatea unei noi relații.
„Ar trebui să fie un bărbat matur, evoluat spiritual. Ar trebui să fie un bărbat care are copilul interior vindecat, ar trebui să fie un bărbat aflat într-o continuă dezvoltare, informare și creștere.
Ar trebui să fie un om pe care să îl admir, de la care să am lucruri de învățat, care să mă susțină în tot ceea ce înseamnă cariera, care să mă înțeleagă, care să mă iubească necondiționat. Și lista poate continua!(…)
Din punctul meu de vedere, ok, ambalajul este foarte important. La prima vedere te îndrăgostești de un om pentru că îl vezi cum arată. Nu putem să zicem: Te-am văzut, îmi place sufletul tău, m-am îndrăgostit de tine!. Te-am văzut, îmi place! Doar că ambalajul poate să fie îmbunătățit și înfrumusețat.
Un bărbat care poate nu are aspectul lui Adonis, care nici nu există și pe care nici nu îl căutăm, dar care știe să își pună o cămașă sau un sacou frumos pe el, care își alege pantofii potriviți, care are manichiura îngrijită,
care are ochii profunzi și strălucitori, poate să spună sau să facă mai mult pentru mine, spre exemplu, decât un bărbat care ar arăta precum Adonis, dar care ar fi fără nimic altceva!”, a declarat Ilinca Vandici, potrivit ego.ro.
Cum colaborează Ilinca Vandici și Andrei Neacșu în creșterea fiului lor, după despărțire
Ilinca Vandici și Andrei Neacșu au împreună un fiu, Zian Ioan, în vârstă de 6 ani. Deși s-au separat la începutul anului acesta, Ilinca și Andrei sunt în continuare o echipă în creșterea băiețelului lor. Într-un interviu pentru UNICA.ro, prezentatoarea „Bravo, ai stil!” a spus cum reușesc ea și Andrei să se pună de acord în privința educației lui Zian.
„Nu cred că ar trebui să existe subiecte tabu (n.red.: în familie). Nu cred că părerea mamei ar trebui să fie adevărul absolut. Copilul trebuie să știe că aceea este experiența mamei, sau a tatălui, bineînțeles, dar că el poate să-și creeze propria experiență. (…)
Zian știe că eu sunt acolo pentru el orice s-ar întâmpla. Știe că poate să mă întrerupă din orice fac. Îi răspund, îl ascult activ, am grijă de el și de dezvoltarea lui în sensul ăsta. Îmi doresc să fim foarte buni prieteni. De orice situație grea s-ar lovi, vreau să mă asigur că va veni la mine.
Nu-l voi judeca, nu-l voi certa, nu-l voi critica. Voi fi părintele care îl susține, îl înțelege, care încearcă să-i dea sfaturi. E foarte sănătos să comunicăm.
Comunicarea cred că e cheia în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea copiilor noștri”, a declarat Ilinca Vandici, în exclusivitate pentru UNICA.ro.