Update august 13, 2023 Amalia Enache a plecat în vacanță la Barcelona, unul dintre cele mai vizitate orașe de turiști din întreaga lume, însă a rămas cu un gust amar. Îmbuleaza și reacția turiștilor au dezamăgit-o pe Amalia Enache.
„Sunt de o săptămână în Barcelona și nu am făcut nicio poză cu Sagrada Familia sau cu alte obiective. Poate pentru că am mai fost deja de multe ori aici, poate pentru că experiență mea cu Barcelona e foarte legată de câțiva oameni care chiar trăiesc aici.
Și pentru că stau într-o zonă foarte căutată de turiști, înțeleg mesajul acesta de pe perete, în ciuda banilor pe care îi aduc turiștii: străzile înguste sunt transformate noaptea în pisoare de către turiștii petrecăreți, mirosul devine insuportabil până intră furtunul cu apă dimineață, iar gălăgia și îmbulzeala buimacă e ca la ieșirea de pe un stadion, doar că sunt fără pauză. Nu știu ce îi transformă pe oameni în felul acesta, dar turismul de azi are un aer puternic de cotropire”, a scris ea pe pagina de Facebook, citată de romaniatv.net.
Amalia Enache a fost confundată cu Shakira în Barcelona: ”Asta, doar pentru că eram necoafată”
Amalia Enache a povestit despre cele mai frumoase vacanțe din New York, Cappadocia și India, dar și despre cum a avut curajul să plece tocmai în America de Sud cu fetița ei de câteva luni, conform Pro tv.
Acolo, Amalia a trăit cea mai uimitoare experiență din viața ei: ”Nu-ți recomand Copacabana, care mie mi s-a părut un fel de Dristor, doar cu plajă, cu niste blocuri ca la Distor”, a spus Amalia despre cea mai cunoscută plajă din Rio de Janeiro.
”Există și această poveste printre brazilieni: daca îți înșeli partenerul în timpul carnavalului de la Rio, nu se pune… Carnavalul chiar scuză tot” – a mai spus Amalia.
În Barcelona, ea a fost confundată de mai multe ori cu Shakira, în perioada în care cântăreața a locuit acolo. ”Dar asta, doar pentru că eram necoafată și aveam părul creț.”
Prezentatoarea și-a sărbătorit recent fiica, care a împlinit șapte ani. I-a pregătit un tort atipic și i-a făcut și o urare pe Instagram. „7 ani sunt perfect așezați pe cea mai bună banana bread abia scoasă din cuptor. Neața!”.
„Este genul de fetiță care vrea să încerce toate lucrurile. Pe tocuri, cred că fata mea merge mai bine ca mine! Merge de foarte multă vreme pe tocurile mele. Mă certa când a crescut, nici nu avea vreo 2 ani și jumătate, 3 ani.
Până atunci, având bebeluș, am fost foarte mult fără toc, ca să merg cu ea în parc. Când a găsit dulapurile cu pantofi cu toc a zis că doar așa vrea să mai ies cu ea de acum încolo! A început vacanța, merge și o ojă, pe fiecare deget altă ojă. Explorăm feminitatea!”, a spus Amalia Enache.
Amalia Enache, despre motivul pentru care a ales o școală privată pentru fiica ei
Pentru Amalia Enache, școala este foarte importantă, astfel că își dorește ce e mai bun pentru copila ei. „În primul rând, eu mă pregătesc psihic, pentru că îmi dau seama că urmează perioada asta în care noi am fost dependente de vacanțe. Una e grădinița.
Pentru mine, școala a fost foarte importantă. Mi se pare că sunt produsul unei munci foarte bune ale mele în școală și atunci pun foarte multă valoare în școală! Pe de altă parte, știu că asta înseamnă multă responsabilitate și cumva că s-a încheiat «Dolce far niente» ăsta, și cumva trebuie să avem niște sarcini.
Și cumva cred că emoțiile sunt mai mari la mine decât la ea, că ei oricum îi place să se joace foarte mult de-a școala, de-a temele, dar încă nu știe despre ce este vorba!”, a declarat Amalia, citată de libertatea.ro.