Update iulie 27, 2023 Mircea Radu a renunțat la București și s-a retras la Piatra Neamț. În anul 2013, Mircea Radu s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Raluca. Povestea lor de dragoste este una discretă, iar soția fostului prezentator de la TVR preferă să stea departe de lumina reflectoarelor. Chiar dacă a renunțat la televiziune, Mircea Radu este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde obișnuiește să posteze destul de des și să își țină fanii la curent cu ceea ce face.
Recent, Mircea Radu a fost în Creta alături de soția lui, așa că nu au putut să nu imortalizeze momentul și să capteze atenția fanilor cu o fotografie de senzație în doi. Da! Fostul prezentator TV a încărcat pe pagina lui de Facebook un selfie alături de frumoasa lui soție. Deși este cu 20 de ani mai tânără decât el, se potrivesc de minune, iar diferența de vârstă nu este deloc sesizabilă, scrie VIVA.. Fanii au rămas fără cuvinte atunci când au văzut cât de frumoși sunt, dar și când au cunoscut-o, practic, pe soția lui Mircea Radu.
Secțiunea comentariilor a fost imediat luată cu asalt, de numeroase mesaje frumoase și urări de bine, cât și complimente pentru Raluca. ‘Ma bucur ca o cunoaștem și pe frumoasa ta doamna ca pe vagabond îl cunoaștem de mult. Seara frumoasa va doresc și mai scoate-o și pe doamna ta in lume Mircea draga / Sunteți absolut adorabili !!! Vacanta faină! Îmi amintesc cu mare drag filmul de desene animate Doamna si vagabondul’. A fost o încântare, așa cum sunteți si voi. /
După cum ești simpatizat, așa de mult s-o iubești pe doamna, că frumusețea e trecătoare și roata se mai rostogolește, așa că ,fericire muta și bucurii. / Foarte drăguță soția, exact ce merita Mircea! Să fiți sănătoși, fericiți și împreună până la sfârșitul zilelor! / Sunteți tare frumoși!
Sunteți o familie minunata! Asa cum spunea-i tu la sfârșitul emisiunii asa va spun și eu acum: iubiti-va mult! / Ne bucuram ca mai apari din când în când și cu frumoasa dv. soție. Sănătate și sa aveți o viata liniștită.’, sunt doar câteva dintre frumoasele comentarii lăsate de fani la postarea lui Mircea Radu.
Cu ce se ocupă soția lui Mircea Radu
Cei doi și-au unit destinele în anul 2013. Cununia civilă a avut loc în comuna Ștefănești din Botoșani. Evenimentul a avut loc în sufrageria socrilor mici. Din mariajul celor doi au rezultat doi copii, un băiat și o fetiță. Soția lui Mircea Radu se afișează foarte rar în public, la evenimente, alături de partenerul ei de viață.
Raluca este medic oncolog și este cu 20 de ani mai tânără decât partenerul ei. Raluca este o femeie foarte atragătoare, dar cu toate acestea Mircea Radu afirma, într-o emisiune de televiziune, că între ei nu a fost dragoste la prima vedere.
„Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închişi ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri. Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinţii ei şi nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut şi că are simţul umorului… Eram un bărbat experimentat şi mi-am dat seama ce merge şi ce nu”, declara prezentatorul de televiziune, potrivit Libertatea.
Fostul prezentator TV s-a retras la Piatra Neamț alături de familie și este foarte mulțumit cu viața pe care o duce acolo. Mircea Radu povestea recent că și-a găsit o activitate pe care o face cu drag.
„E prea mult spus grădinar priceput. După mine, e doar un prim pas. Nu cred că va fi o carieră, dar pot să vă asigur că am de gând să încerc să fac treaba asta cât mai bine posibil. Însă, dincolo de glumă, mai trebuie să treacă destule anotimpuri până când Mircea Radu va căpăta ceva experienţă în acest domeniu”, a declarat Mircea Radu pentru Impact.ro.