Cristina Herea, divorț secret de Mihai Benga, după 3 ani de căsnicie! Cei doi au o fetiţă. „Eu și fostul meu soț vom continua să rămânem alături de fiica noastră și să îi veghem acesteia pașii prin viață, iar acest lucru este foarte important”

Update iulie 25, 2023 Cristina Herea,  prezentatoare la România TV, a divorțat după un mariaj care a durat trei ani. Vedeta și Mihai Benga, care au împreună o fetiţă, au pus capăt căsniciei în mare secret. Motivele sunt necunoscute și nici simpatica prezentatoare nu a vrut să le divulge, însă a făcut primele declarații, contactată fiind de CANCAN.RO.

„Da, este adevărat, am divorțat oficial la notar în luna februarie a acestui an. Suntem doi oameni maturi și asumați, care au ales drumuri diferite. Nu a fost nimic senzațional. Pe de altă parte, da, eu și fostul meu soț vom continua să rămânem alături de fiica noastră și să îi veghem acesteia pașii prin viață, iar acest lucru este foarte important”, a declarat Cristina Herea pentru Cancan.

Cristina Herea, divorț secret de Mihai Benga, după 3 ani de căsnicie! Cei doi au o fetiţă. „Eu și fostul meu soț vom continua să rămânem alături de fiica noastră și să îi veghem acesteia pașii prin viață, iar acest lucru este foarte important” 1

Vedeta a adăugat că în acest moment este singură: „Tot ce vă pot spune acum este că în viața mea este liniște și echilibru. Sunt înconjurată de oameni minunați, de părinți și de prietenii de o viață. Sunt bine și vă promit că atunci când va fi ceva de anunțat, o voi face fără ezitare. Până atunci, este ultima declarație pe care o voi face pe această temă. Și vă mulțumesc!”.

Cristina Herea și Mihai Benga s-au cunoscut la un eveniment caritabil organizat la Palatul Parlamentului, la care s-au așezat întâmplător unul lângă celălalt. În ciuda faptului că erau complet străini, au avut o conexiune imediată.

Ne-am cunoscut la un eveniment la Palatul Parlamentului, la care eu nu doream să particip, iar el uitase și a venit un coleg să-l ia pe sus. Era o zi ploioasă și-mi amintesc că dress code-ul era all black, iar eu eram o blondă îmbrăcată în verde, ca o varză în mulțime. Cred că așa m-a și remarcat.

M-a abordat cu o glumă și am început să vorbim, iar prietena mea a crezut că ne cunoaștem de-o viață și mă tot întreba cine e și eu i-am zis că habar n-am. S-a recomandat el, dar eu nu țin minte numele” , a povestit Cristina Herea, conform RTV.

Cristina Herea a născut în luna noiembrie 2021, devenind mamă pentru prima dată.

Ekaterina, …stiu ca intr-o buna zi vei schimba lumea aceasta intr-una mai buna! Mami si tati te iubesc dincolo de limitele noastre umane! Bine ai venit in lumea aceasta, mica noastra eroina iubita, a scris prezentatoarea TV pe rețelele de socializare, la puțin timp după ce a născut, potrivit spectacola.ro.

Cine este și cu ce se ocupă fostul soț al Cristinei Herea

Dragostea a durat mai puțin de trei ani pentru Cristina Herea și fostul ei soț, Mihai Benga. Cei doi au trăit o poveste de dragoste desprinsă parcă din filme. În calitate de manager al companiei municipale, Mihai Benga este responsabil cu coordonarea procesului de avizare și autorizare ISU pentru școlile și spitalele aflate în subordinea Primăriei Capitalei, scrie ego.ro.

El a mai activat în domeniul afacerilor, dar și în cel cultural. Este pasionat de călătorii și se poate mâdri că a văzut o bună parte din lume.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.