Cătălin Botezatu stă singur într-un hotel de 5 stele și a plătit 25.000 de euro pentru o masă VIP la UNTOLD Cluj

Update iulie 31, 2023 Cătălin Botezatu cheltuie o sumă enormă anul acesta la Untold. El a ajuns, duminică, la Cluj-Napoca, iar luni va deschide, în calitate de invitat de onoare, un hotel de cinci stele. Asta nu este, însă, tot. Va fi primul cazat în stabilimentul în care s-au investit milioane de euro. În hotel, cunoscutul creator de modă va fi o perioadă singur pâna când vor primi camere și celelalte vedete autohtone care și-au anunțat prezența la festival.

Cătălin Botezatu este, practic, primul invitat la hotel cu trei zile înainte de începerea UNTOLD. El și-a rezervat o masă pe care ar fi plătit nu mai puțin de 25.000 de euro, în sectorul VIP, unde se va afla cu o armată de oameni, scrie cancan.ro.

Cătălin Botezatu stă singur într-un hotel de 5 stele și a plătit 25.000 de euro pentru o masă VIP la UNTOLD Cluj 1

Cătălin Botezatu și-a început cariera în modă în anul 1984, ca manechin al casei Venus, coordonată de Zina Dumitrescu. A urmat cursurile Institutului European de Modă din Milano, unde l-a avut ca profesor pe celebrul Gianni Versace, care și-a lăsat amprenta pe multe din viitoarele sale creații. A lansat colecții renumite precum Egiptyon, Budha Bar, Angels, Ameno, Wiches, Bizantium, Barbarian, Kyoto, Chicago sau J.O. Se vehiculează că, în prezent, ar avea o avere de 100 de milioane de euro.

Nici nu știu ce sume se vehiculează. Nu știu dacă am 100 de milioane de euro, nu cred, poate! Dacă Ilinca Vandici a făcut un milion… Nu o să comentez niciodată sume pentru că banii mi se par vulgari din toate punctele de vedere”, a declarat, recent, Cătălin Botezatu în podcastul lui Radu Tibulcă.

SISTEM DE PLATĂ, CHECK-IN ȘI ACCES LA FESTIVALUL UNTOLD 2023

UNTOLD, aflat în topul celor mai mari festivaluri din lume, se pregătește să scrie povestea celei de-a 8-a ediții, în perioada 3 – 6 august. Creatorii UNTOLD dezvăluie detalii importante cu privire la accesul la eveniment, sistemul de plată și sfătuiesc fanii să aleagă variantele de Check-in și Top-up online pentru a beneficia de un acces mai rapid în universul magic al festivalului.

Procedura de Check-in online poate fi efectuată înainte de deschiderea festivalului, iar fanii care aleg să îl facă la fața locului vor achita o taxă de 25 de euro la punctul de Ticketing. Organizatorii atrag atenția că doar fanii înregistrați în formularul de Check-in (online sau la locație) pot să primească brățara de festival, în baza unui abonament sau a unui bilet de o zi, cu un cod de bare valid, și a unei cărți de identitate scrie Cluj Capitală

Cei care au cumpărat mai multe abonamente sau bilete pot efectua Check-in-ul și pentru prietenii lor. În cazul în care posesorul unui abonament sau bilet dorește să îl transfere către o altă persoană, acesta trebuie să selecteze online din contul lui de Check-in opțiunea de Transfer Bilet. Apoi trebuie să completeze datele persoanei care va primi biletul (nume, prenume, email, telefon, localitate) și să se asigure că biletul generat (PDF) ajunge în posesia noului destinatar.

După realizarea cu succes a Check-in-ului online, fanii își pot crea propria Pușculită de Festival. Astfel, fiecare participant își poate pune în avans de festival bani pe bilet, prin selectarea serviciului de Top-up. Suma încărcată va fi transferată și activată pe brățara de festival la orice punct de Credit Point din festival. Această modalitate de încărcare a brățărilor va fi disponibilă și în timpul festivalului și va putea fi accesată direct de pe telefon din aplicația UNTOLD.

Organizatorii pun la dispoziția participanților și în acest an spații de depozitare, acestea sunt amplasate în afara festivalului, chiar lângă punctul de acces. Fanii pot să închirieze un locker pentru toate cele patru zile de festival pentru 150 de lei sau pentru o zi de festival în schimbul a 50 de lei.

Tinerii sub 18 ani trebuie să aibă la ei, pe lângă abonamentul sau biletul de acces, actul de identitate, și documentul care atestă acordul părinților. Acesta poate fi descărcat accesând link-ul: https://untold.com/info/609b01a8-debe-42b9-84fb-ff2f5da0efbc, iar organizatorii recomandă să fie completat înainte de venirea la festival. Minorii sub 14 ani trebuie să vină însoțiți de un părinte și să dețină un bilet valid. Copiii sub 7 ani au intrarea gratuită la festival. Accesul in festival, pentru minorii sub 14 ani, este permis doar daca sunt insotiti de un parinte/tutore in cadrul festivalului.

PROGRAM PRE-FESTIVAL PENTRU RIDICAREA BRĂȚĂRILOR

Organizatorii au pregătit și anul acesta un program pre-festival. Asta înseamnă că fanii care au abonamente General Access și VIP și au făcut Check-in-ul online își pot ridica în avans brățările de festival după cum urmează:

Iulius Mall Cluj-Napoca: 29.07.2023 – 31.07.2023 (de sâmbătă până luni), între orele 12:00 – 22:00

Parcul Simion Bărnuțiu, intrarea dinspre Opera Maghiară: 1.08.2023 – 2.08.2023 (de marți până miercuri), între orele 15:00 – 22:00. Tot de aici își pot ridica brățările de festival și fanii care au bilete Day 1.

În timpul festivalului, ridicarea brățărilor se poate face între orele 15:00 – 04:00, în parcul Simion Bărnuțiu, intrarea dinspre Opera Maghiară.
Sistemul de plată de la UNTOLD este oferit prin sprijinul Băncii Transilvania și, la fel ca la edițiile trecute, este integrat cu sistemul de acces, care oferă mai multă siguranță participanților. Visa este cardul oficial al festivalului, iar cei care îl folosesc la eveniment primesc diverse beneficii în cele 4 zile și 4 nopți de distracție.
Și în acest an, brățara de festival este realizată din plastic reciclat – RPET. Organizatorii au pregătit peste 90.000 de brățări de acces cu sistemul de plată integrat. În perimetrul festivalului, vor exista peste 30 de puncte de încărcare a brățărilor, iar pentru a se mișca mai rapid, organizatorii recomandă opțiunea de Top-up online.

Cei care și-au pus bani pe brățară în festival, nu i-au cheltuit pe toți și vor să îi recupereze, o pot face de la oricare dintre punctele de Credit Point, pe întreaga perioadă a festivalului, sau la punctul din afara festivalului, luni, 8 august, până la ora 14:00.

Participanții care și-au alimentat brățările prin opțiunea Top-up online au posibilitatea să solicite restituirea sumelor necheltuite, în cuantumul sumei încărcate online, prin optiunea de Refund Online. Pentru Refund Online, fanii trebuie să completeze formularul de refund, disponibil din contul de festival creat inițial, până la data de 12 august, ora 23:59.

În acest an, spațiile de depozitare pentru participanți la cea de-a 8-a ediție UNTOLD vor fi poziționate chiar înainte de zona de acces în festival. Fanii au posibilitatea să își rezerve un spațiu de depozitare pentru o zi, sau pentru întreaga perioadă a festivalului.

Obiectele interzise sunt următoarele: droguri, alcool, sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice inflamabile, rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm X 21 cm X 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile, orice tip de obiecte care pot răni. Lista cu obiectele interzise poate fi consultată pe site-ul oficial al festivalului https://untold.com/

Este permis accesul cu medicamente însoțite de prescripție medicală, insulină, picături pentru uz medical, spray inhalator pentru astm, doar dacă posesorii prezintă o scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia și în cantitatea maximă recomandată zilnic.

În 2023, festivalul UNTOLD scrie o nouă poveste ce așteaptă să fie spusă. În acest an porțile magice ale universului UNTOLD se deschid joi, 3 august, la ora 16:00. În toate cele 4 zile și 4 nopți de distracție, accesul în festival se face între orele 16:00 – 05:00.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.