Update iulie 20, 2023 Cătălin Bordea și a Livia au divorțat săptămâna trecută la notar. După ce juratul de la iUmor a făcut public acest lucru, pe rețelele de socializare, acesta a oferit în exclusivitate pentru CANCAN.RO și prima sa declarație, despre acest eveniment trist din viața sa.
„Oamenii se mai și despart. Eu și Livia, din păcate, facem parte dintre acești oameni, începând de astăzi după ce am semnat actele de divorț. Pot spune doar că niciun motiv clasic nu a dus la această separare și rog presa să îi respecte și ei suferința.
O poveste s-a încheiat, însă sunt altele frumoase care rezistă și care dau dovadă de putere. Să ne concentrăm pe ele. Mulțumesc”, a fost mesajul transmis de Cătălin Bordea, pe Instagram.
Printre altele, actorul a declarat pentru Can Can că se va focusa strict pe cariera profesională, iar după ce va încheia filmările pentru iUmor, va încerca să evadeze, măcar o săptămână, undeva departe de capitală.
„E destul de greu să îmi fac planuri de vacanță acum și cam orice fel de planuri la nivel personal. Mă focusez pe latura profesională unde lucrurile merg foarte bine, iar după ce termin filmările la iUmor probabil voi evada o săptămână departe de București.
Mă concentrez pe mine să fiu ok. Mi-am pierdut soția, dar pe mine mă păstrez”, a declarat Cătălin Bordea în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Câștigătorul show-ului America Express nu ne-a ascuns faptul că în ciuda celor întâmplate, încă mai crede în instituția căsătoriei. „Cred, mie chiar mi-a plăcut să fiu căsătorit”, a completat acesta.
Cătălin Bordea: „Am probleme personale mari. Un an greu’
Înainte de a semna actele de divorț, Cătălin Bordea a fost contactat pentru a dezvălui ce se întâmplă în căsnicia lui, după numeroase zvonuri. Ei bine, nu a dorit să vorbească despre mariajul cu Livia, însă a dezvăluit că nu traversează deloc o perioadă bună, fiind încărcat de probleme. După confirmarea divorțului, problemele nu sunt doar de natură sentimental, ci și din punct de vedere al sănătății, fiindcă mama lui nu se simte deloc bine.
„Tot ce pot să spun momentan e că am avut un an greu. M-am întors din America Express cu niște experiențe extraordinare, dar foarte obosit. Probleme personale mari. Mama panicată că i-a recidivat cancerul.
Însă încerc să mă țin conștient și lucid pentru că am niște responsabilități. Față de mine, de prietenii care îmi sunt alături și fața de șansa pe care am primit-o de la viață. Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă ca am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate’, a declarat Cătălin Bordea conform VIVA.