Andreea Tonciu și-a retras fiica de la școala de stat și a mutat-o la privat: „Vreau ca fata mea să fie în siguranță. Statul nu își mai face treaba”

Update iulie 26, 2023 Andreea Tonciu și soțul ei, Daniel Niculescu, au o fiică, Rebecca Maria, în vârstă de 7 ani. Recent, Andreea Tonciu a explicat de ce a luat decizia de a-și retrage fiica de la școala de stat, în favoarea sistemului privat de învățământ.

Am mutat-o pe fata mea de la școala de stat la școala privată. Statul nu își mai face treaba. Rebecca a fost la o școală de stat, ce se află pe locul 1 pe țară. Nu mai e ce a fost, a rămas doar numele de instituție. Nu am fost deloc mulțumită de copiii din școală. Vreau ca fata mea să fie în siguranță, nu vreau să se ia nimeni de ea”, a declarat Andreea Tonciu, pentru Spynews.

Andreea Tonciu

M-a deranjat că școala asta era în aceeași curte cu liceul. Nu voiam să crească copilul și să se ia cei mari de ea. Ea trece în clasa I acum. Avea cursuri până la ora 11:15, după trebuia să-i găsesc un afterschool. Așa știu că la școală privată e de la ora 8 la ora 6 seara într-o școală unde și mănâncă, are și activități, face și after cu aceeași profesoară.

E mult mai convenabil. E campus frumos, e altceva. Nu vreau ca fata mea să învețe cum am învățat eu, la o școală de cartier”, a mai declarat Andreea Tonciu, pentru sursa citată.

Ce școli private au ales alte vedete pentru copiii lor

Andra și Cătălin Măruță

Andra și Cătălin Măruță au ales Cambrige School of Bucharest pentru copiii lor, David și Eva. Taxa de înscriere este de 1.150 de euro, iar taxele anuale variază între 11.350 și 14.450 de euro. Gabriela și Mihai Morar Gabriela și Mihai Morar au ales pentru gemenele lor, Mara și Cezare, Olga Gudynn International School. Taxa lunară pentru clasele V-VIII, pe care Mara și Cezara le-au încheiat, este de 1.130 de euro. Astfel, costul anual ajunge la 13.560 de euro, potrivit unica.ro.

Oana Turcu și Cristi Brancu

Pentru fiul lor, Tudor, Oana Turcu și Cristi Brancu au ales Little London International Academy, o școală cu programe de studiu intensiv al limbii engleze. Taxa de înscriere este de 500 de euro, iar taxele anuale variază între 3.500 și 8.500 de euro.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu

Tot la Little London International Academy sunt înscrise și fiicele Alinei Sorescu și ale lui Alexandru Ciucu, Elena Carolina și Ana Raisa.

”Ne-am împăcat” Andreea Tonciu și Sânziana Buruiană au reușit să renunțe la rivalitate!

Sânzi și Andreea Tonciu au reușit să uite de rivalitățile din trecut! Cele două nu și-au vorbit o bună perioadă de timp, însă de curând, invitate fiind în cadrul unei emisiuni TV, au lăsat răutățile deoparte și au avut o mulțime de subiecte de discuție, chiar dacă nu s-au mai văzut de ceva vreme.

Da, ne-am împăcat. Zilele acestea am fost invitate într-o emisiune de televiziune, unde am depănat amintiri din anii de senzație când eram asistente de televiziune. Noi două ne-am împăcat demult, dar nu ne-am mai văzut de câțiva ani.

Eu am fost plecată un an din țară cu munca, după am avut acel reality-show cu fetele. Nu am avut timp. Pot spune că s-au văzut fetițele, Rebecca și Iza, pentru prima dată. A fost o atmosferă plăcută atunci când ne-am văzut, mai ales că am revăzut imagini cu noi când făceam senzație împreună la televizor, dar și în prezentările de modă.

Cred că sunt cam 15 ani de când ne cunoaștem. Ne vom mai întâlni, eu și Andreea, dacă vor mai fi ocazii. Când ne-am văzut, a fost ceva ca și cum nu ne văzusem de ieri. Nimic schimbat. Am povestit despre fete mai mult, ce le place să facă, ce activități, unde le place să meargă”, a declarat Sânziana Buruiană pentru Click, potrivit Wowbiz.ro

Care a fost, de fapt, motivul de la care au plecat neînțelegerile între cele două

În urmă cu mai mulți ani, mai precis după nunta făcută de Andreea Tonciu Sânziana Buruiană a făcut câteva declarații despre mâncarea pe care bruneta a avut-o la fericitul eveniment, fapt ce nu a fost deloc pe placul soției lui Daniel Niculescu.
Andreea Tonciu și-a retras fiica de la școala de stat și a mutat-o la privat: „Vreau ca fata mea să fie în siguranță. Statul nu își mai face treaba” 1
(Andreea Tonciu)

Mi-a fost foarte rău. M-am ţinut de pereţi. Cred că am vomat de zece ori. Iniţial, am crezut că m-a deocheat cineva, dar apoi când am văzut că gluma se îngroaşă, m-am alarmat. Am intrat în panică atunci când cea mică a început şi ea să vomite. Am alăptat-o, dar nu m-am gândit că o pun în pericol.

E clar că ceva s-a întâmplat cu mâncarea acolo. Nu pot să cred că la un astfel de complex de lux se poate întâmpla aşa ceva. Acolo se fac nunţi de mii de euro. O să le fac reclamaţie. Nu este vorba doar de mine aici, ci de fetiţa mea, care nu este atât de rezistentă în faţa unor astfel de afecţiuni. Mă duc de urgenţă cu ea la medic să nu aibă vreo enterocolită”, declara, în acele momente, Sânziana Buruiană pentru Click!

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.