Crina Abrudan a fost foarte deranjată când a fost întrebată de ce nu are copil la 45 de ani. În emisiunea FRESH by UNICA, fosta prezentatoare de televiziune a recunoscut că acest subiectul e unul foarte delicat pentru ea.
„Nu-mi place să mă întrebe lumea de ce nu am un copil și dacă îmi doresc să am un copil și de ce nu am făcut un copil și așa mai departe. Este un subiect pe care nu vreau să-l abordez pentru că este foarte sensibil”, și-a început Crina Abrudan confesiunea.
„În primul rând consider că este o problemă, e un subiect delicat și foarte personal, adică e un subiect pe care trebuie să-l discute oamenii ăia doi ei între ei, nu cu mama, nu cu tata, nu cu frate, nu cu soră și nu cu publicul, și cu lumea.
Iar în ultima vreme am văzut că este un subiect atât de sensibil încât orice răspuns ai da la această întrebare sigur se găsește cineva care să te jignească, să te înțepe, care să te judece și atunci e mai bine să nu abordez acest subiect, pentru că e mai bine să fiu eu liniștită și să nu mă supere nimeni și nimic”, a mai declarat Crina Abrudan, citată de libertatea.ro.
Fosta prezentatoare de televiziune a vorbit și despre povestea de dragoste cu soțul ei. Crina Abrudan e căsătorită de 6 ani cu Gabi Popescu, fost fotbalist. Au o relație de 15 ani, iar cel care le-a făcut cunoștință e Dan Capatos.
„Aveam obiceiul să ies cu fetele, lucram în Antena 1 pe vremea respectivă și în fiecare an de 8 martie ieșeam. Și după ce am plecat din Antenă și ne-am răsfirat toate, ne-am mai adunat din când în când atunci când am reușit de 8 martie. Era în gașca noastră de fete, cu care ieșeam noi împreună de 8 martie și când mai apucam, și soția lui Capatos.
În seara respectivă a ieșit și ea cu noi, a venit și Capatos și el era prieten cu Gabi, se știau foarte bine, și s-a întâmplat să se întâlnească și ei, să vină la aceeași masă cu noi și de acolo am început să vorbim.
Nu ne-am prea acordat multă atenție la prima vedere, adică nu a fost ca și cum ne-am întâlnit în seara respectivă. A fost ceva ce s-a legat și s-a construit în timp”, a povestit Crina Abrudan.
În urmă cu 10 ani, Crina Abrudan a plecat de la pupitrul știrilor. Deși nu a mai lucrat în acest domeniu de atunci, ea recunoște că pasiunea pentru jurnalism este încă vie. Cel mai recent proiect din care a făcut parte este Survivor România, o experiență pe care ar repeta-o oricând.
Fosta știristă susține că și-ar fi dorit să rămână în televiziune, însă până acum nu au apărut proiecte care să fie pentru ea. Crina Abrudan a mărturisit că își dorea să revină pe micul ecran, însă nu simțea că este momentul potrivit.
„Nu este ca și cum mi-aș fi dorit eu să renunț la televiziune. Nu știu să-ți spun, cred că nu s-a ivit un proiect care să fie pentru mine, nu a fost ceva reciproc de fiecare dată când am avut discuții și când am fost aproape de realizarea unui proiect. Nu e că nu mi-am dorit eu!
Probabil am fost într-o perioadă în care nici nu am atras lucrul ăsta în viața mea. Cumva îmi doream, dar poate în interiorul meu simțeam că ar fi mai bine să nu. Eu mi-aș fi dorit să rămân în televiziune!” a declarat Crina Abrudan, citată de evz.ro.
Secrete din culisele Survivor România
Soția lui Gabi Popescu a vorbit despre dificultățile pe care le-a avut în căsnicie, dar și despre diferențele dintre ea și fostul fotbalist. Fosta jurnalistă a vorbit și despre cea mai mare temere a sa legată de competiția Survivor România. S-a temut să nu se întoarcă din Republica Dominicană accidentată.
„Singura teamă și reținere pe care am avut-o a fost de accidentări. Fuseseră niște accidentări înainte să fiu eu acolo iar eu am fost toată viața o persoană sănătoasă. Nu am fost operată, nu am avut de-a face cu spitalul, cu tratamente sau cu boli. Am fost foarte vigilentă să nu mă întorc de acolo cu vreo accidentare”, a mărturisit Crina Abrudan.
Atunci când vine vorba despre regrete, fostei jurnaliste îi pare rău doar că a părăsit mult prea repede competiția.