Mircea Badea despre copilul de 7 ani care a uimit întreaga țară. „În țara cu manelica, în momentul în care vine un copil și spune despre Seneca, îl întrebi dacă el știe să ajungă singur acasă”

Update mai 16, 2023 Mircea Badea, realizatorul de televiziune, a comentat controversa care a apărut în spațiul public, după ce băiatul de șapte ani, Rareș Prisacariu, a câștigat marele premiu al concursului „Românii au talent.

”Vă dați seama că m-am uitat și eu pentru că am tot văzut astfel de titluri. Înțeleg că este vorba despre un copilaș de șapte ani. Înțeleg că a memorat un eseu al lui Octavian Paler în care acesta avea o discuție imaginară cu Dumnezeu.

Mircea Badea despre copilul de 7 ani care a uimit întreaga țară. „În țara cu manelica, în momentul în care vine un copil și spune despre Seneca, îl întrebi dacă el știe să ajungă singur acasă” 1

La șapte ani… să memorezi asta… și să spui asta… N-ai și tu mașinuțe? Pe bune? Să spună un copil ce a scris și gândit Octavian Paler despre o conversație cu Dumnezeu…

Dar hei, probabil că mulți își exorcizează complexele culturale și intelectuale. În țara cu manelica, în momentul în care vine un copil și spune despre Seneca, îl întrebi dacă el știe să ajungă singur acasă. Unii zic: „mamă, ce tare! Asistăm la ceva miraculos!” Nu, absolut nu, asistăm doar la ceva perfect inadecvat”, a declarat Mircea Badea, citat de b1tv.ro.

Maria Cârneci desființează revoltații care au jignit câștigătorul Românii au Talent

Celebra Maria Cârneci, fost jurat la talent show-uri, cântăreață de muzică populară, a sărit în apărarea copilului care a primit cele mai multe voturi la Românii au Talent.

M-am supărat un pic. Vorbesc în calitate de artist. Am fost multe sezoane într-un juriu cel de la Next Star. Eu nu văd nicio greșeală (n.r. – referitoare la hobby-ul copilului, oratoria), dar de obicei, cei care critică și vă spun cu mâna pe suflet, pentru că eu cunosc fenomenul, mă urc pe scena în fața publicului și îmi dau seama cine are date să meargă mai departe. Aici e un copil de 7 ani. Eu un copil foarte talentat, sensibil, cu memorie peste media sa de vârstă, trebuie să susținem astfel de copii.

Ce să le spunem copiilor, să fure portofele? Nu e în regulă. Trebuie să sprijinim copiii talentați! Copilul, probabil, e inteligent, este dornic (n.r. – să afle mai multe) – așa cum se îndreaptă unii către sport.

Nu știu de unde vine atâta răutate față de un copil de 7 ani. Dacă aduceți cârcotași ca ăștia care l-au contestat pe copil, nu cunosc nici pe jumătate din cât știe acest copil. (…) Dar a fi om, a te comporta, a-ți urma o pasiune… Nu e nimic deplasat.

Cei care critică, cel mai bine e să se abțină! (n.r. – sunt acei oameni care) citesc titlul, dar nu știu ce conține cartea. De regulă, cunoscătorii, cei care au fost la școală zi de zi, nu-și permit să dea verdicte (n.r. – negative, grele).

Pentru mine, acest copil e un exemplu pentru copii, să dea Dumnezeu să-și urmeze visul! Nu cred că l-a forțat nimeni, vă spun din experiență. Eu nu am făcut așa (n.r. – cu copilul meu). Am lăsat la aprecierea lui.

Probabil că e o atracție pentru acest copil, pentru acest domeniu. Probabil că nu are proprietatea tuturor termenilor, dar e un copil dornic să învețe.

(…) Nu-mi place deloc (n.r. – acest scandal)! Întotdeauna despicăm firul în patru, de parcă am fi ași în orice. E foarte urât să vii să critici un copil, în loc să-l încurajezi, să-i dai aripi. Poate se face medic, avocat… Treaba lui… Unii merg la tenis, alții la fotbal… Nu trebuie să le tăiem aripile!”, a comentat Maria Cârneci, pentru România TV.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.