Irina Margareta Nistor a fost amanta secretă a unui bărbat însurat timp de 28 de ani: „Un preot mi-a spus că atâta timp cât familia lui nu are de suferit e ok”

Update May 4, 2023 Irina Margareta Nistor a avut o iubire secretă, pe care a ținut-o departe de ochii lumii timp de 28 de ani. Într-un interviu pentru Cristina Șișcanu Ionescu, criticul de film a dezvăluit că ani de zile a ținut secretă o poveste de dragoste interzisă  dintre ea și un bărbat căsătorit ce avea și un copil.

Și mama și el m-au iubit atât de mult încât să-mi suporte orice, eu nu sunt cea mai comodă persoană de pe planeta asta. Nu i-am cerut niciodată să divorțeze, nici prin cap nu mi-a trecut.

Irina Margareta Nistor a fost amanta secretă a unui bărbat însurat timp de 28 de ani: „Un preot mi-a spus că atâta timp cât familia lui nu are de suferit e ok” 1

În primul rând, m-aș fi simțit îngrozitor. Îmi aduc aminte că era un preot la care eu am ținut foarte tare, care m-a și botezat și m-a și cununat la un moment dat, și știu că am avut o discuție la un moment dat și mi-a spus că atâta timp cât familia lui nu are de suferit e ok. Deci dacă am avut de aici acceptul prin intermediar de la Dumnezeu…

El nu mi-a spus niciodată că vrea să divorțeze și să fim împreună. E ieșit din comun, categoric, dar niciunuia dintre noi nu i-a dat prin cap chestia asta. Era povestea noastră, ne întâlneam noi și cu asta basta.

Era greu, tocmai ăsta era farmecul, asta a făcut să fie mai altfel. Era și într-o perioadă dificilă, înainte de Revoluție. Trebuie să ai ingeniozitatea necesară să știi să te descurci”, a dezvăluit Irina Margareta Nistor în cadrul unui interviu cu Cristina Șișcanu Ionescu, conform RTV.

Între timp Irina Margareta Nistor nu a renunțat însă la dorința sa de a se vedea mireasă, așa că a decis să se mărite deși ducea în paralel această relație. Mai mult, bărbatul pe care l-a iubit nici măcar nu s-a împotrivit deciziei sale.

Unul dintre marile regrete ale criticului de film este faptul că nu a avut copii. Totuși, Irina Margareta Nistor recunoaște că i-ar fi fost greu cu un copil având în vedere unele comportamente ale tinerilor din ziua de azi.

,,Multă vreme îmi doream un copil. Cu generațiile astea noi, funcționez tot mai greu cu ele. Mi-ar fi fost foarte greu. (…) Cel mai nostim a fost când mă plângeam că nu am copii, pe vremea aceea încă mai regretam, mă rog, dacă vezi „Singur acasă’ îți trece, decât să ai un copil ca acolo mai bine nu,

iar Bordea mi-a spus că, de fapt, eu am foarte mulți copii pentru că mulți dintre ei au fost concepuți în timp ce eu traduceam filmele.

Deci, părinții care aveau deja un copil puneau un film foarte tare ca să nu se audă co-producția. Mulți au născut datorită mie, deci sunt o mamă eroină la pensie, vă rog să nu uitați. (…) Am foarte mulți prieteni care au copii, deci deja sunt pregătită să am nepoți și sunt fericită să îi am. Am și finuțe, adică m-am scos. Sunt fairy godmother. Sunt o zână“, a adăugat aceasta, conform Click

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.