Gabriela Prisăcariu și-a ales deja rochia de mireasă. „Voi și plânge. Să mergem la biserică, consider că este mult mai important decât actul în sine”

Update mai 8, 2023 Gabriela Prisăcariu este în toi cu pregătirile de nuntă. Ea și-a ales deja rochia de mireasă și consideră cununia religioasă mai importantă decât cununia civilă. În exclusivitate pentru Antena Stars, Gabriela Prisăcariu a mărturisit că Dani Oțil îi spune că se însoară a doua oară cu ea, dar asta pentru că ei au făcut cununia civilă în urmă cu ceva timp.

Dani zice că se însoară a doua oară cu aceeași femeie, dar nu e așa, facem cununia religioasă și va fi vara asta. Îmi place să pregătesc din timp toate detaliile și le am puse la punct”, a declarat vedeta, conform Spynews.ro.

Gabriela Prisăcariu și-a ales deja rochia de mireasă. „Voi și plânge. Să mergem la biserică, consider că este mult mai important decât actul în sine” 1

Întrebată dacă va purta mai multe rochii, soția prezentatorului de la Neatza cu Răzvan și Dani a spus că nu, deoarece îi place una foarte mult și nu are nevoie de mai multe. Mai mult decât atât, ea a precizat că are mari emoții pentru cununia religioasă.

Nu, cred că o să rămân la una, îmi este foarte dragă rochia aleasă și probabil că o să rămân doar la ea. De când am născut am devenit extrem de emotivă și da, probabil că voi și plânge. Am emoții, îmi doresc foarte mult să se întâmple lucrul ăsta, să mergem la biserică, consider că este mult mai important decât actul în sine”, a mai adăugat ea.

Gabriela Prisăcariu a primit o propunere de nerefuzat din partea lui Cătălin Botezatu

Gabriela Prisăcariu s-a remarcat ca urmare a prezenței sale în emisiunea „Supermodels by Cătălin Botezatu”, apariție care a propulsat-o în lumea modellingului. De asemenea, soția lui Dani Oțil a continuat să păstreze colaborarea cu Cătălin Botezatu, fiind parte din prezentările de modă organizate de acesta.

Cu toate acestea, lucrurile s-au complicat puțin după ce Gabriela Prisăcariu a devenit mamă, tocmai ea fiind cea care a recunoscut că nu îi este ușor să se împartă între carieră și familie, potrivit Viva.

Astfel, pentru a-i ușura munca, creatorul de modă i-a propus modelului să fie bonă pentru copilul ei și al lui Dani Oțil, atunci când ea defilează pe podium, anunță Antena 1.

Ea este una dintre creațiile mele, câștigătoarea Next Top Model, manechina care nu a lipsit la niciunul dintre show-urile mele! Ea poate să facă show! Este o manechină profesionistă, fără de ea, nu pot să fac show-ul!

I-am zis să vină, nu avea bonă, mă duc eu bonă o săptămână, numai vino la show! A zis că vine pentru mine! Acum am promis, mă duc și am grijă de el! Dacă așa arată o mamă…”, a spus Cătălin Botezatu, potrivit Ciao.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.