Adela Popescu după 8 ani de căsnicie cu Radu Vâlcan: „Băiete, hai, ce vrei? Vrei să ne certăm astăzi? Ne certăm. Vrei să ne împăcăm? Gata!”

Update mai 31, 2023 Adela Popescu și Radu Vâlcan au un mariaj fericit, sunt căsătoriți din anul 2015 și au împreună trei copii. Nu înseamnă că nu au parte de discuții, neînțelegeri, după cum a recunoscut vedeta într-un interviu pentru Playtech. Între Adela Popescu și Radu Vâlcan este o diferență de vârstă de 9 ani, el fiind teoretic cel matur în relație, iar, după spusele Adelei, este și mai coleric.

Nouă ne lipsesc multe lucruri, dar nu ne lipsesc alea esențiale. Amândoi ne dorim același lucru, adică aveam aceeași țintă, care nu înseamnă vrem să ne facem casa nu știu unde sau vrem să ne schimbăm mașina, nu asta!

Adela Popescu după 8 ani de căsnicie cu Radu Vâlcan: „Băiete, hai, ce vrei? Vrei să ne certăm astăzi? Ne certăm. Vrei să ne împăcăm? Gata!” 1

Pentru noi familia este cel mai important lucru și când ai acest țel în minte permanent, tu știi că sacrifici orice pentru asta. Și alegerile pe care le-am făcut pentru a avea o familie cât mai echilibrată s-au dovedit a fi alegeri bune și constructive pentru noi”, a spus actrița, conform Libertatea.

Și a continuat: Nici certurile nu mai sunt la fel când tu te gândești cumva în economia vieții și a copilului tău, cum poate nu e bine să asiste la anumite discuții și atunci zici: lasă-mă, ce să ne mai certăm și așa mai departe. Adică pentru noi țelul ăsta comun ne-a salvat”.

Întrebată dacă a contat că Radu Vâlcan e mai matur decât ea, el are 46, iar ea 36, ea a spus: „Să știi că nu se simte. (n.r. râde) Are multă experiență el într-adevăr, dar dintre noi doi el e mai coleric. Adică eu sunt cea care pun stop așa cum ar veni.

El se ceartă cu mine, el se împacă cu mine. Eu doar sunt aici, aștept: băiete, hai, ce vrei? Vrei să ne certăm astăzi? Ne certăm. Vrei să ne împăcăm? Gata! Eu nu mă cert și nici nu mă împac”, a încheiat vedeta.

Adela Popescu, în rochie transparentă, cu pălărie de cowboy și cizme argintii, la nunta lui Smiley!

Adela Popescu a avut unul dintre cele mai extravagante look-uri de la nunta lui Smiley. Prezentatoarea tv nu a mizat pe o ținută clasică de nuntă, ci a ales un outfit mai îndrăzneț, ieșit din tipare. Adela și-a făcut apariția la nunta anului într-o rochie neagră, transparenta, pe care a accesorizat-o îndrăzneț, conform Pro Tv.

Adela Popescu după 8 ani de căsnicie cu Radu Vâlcan: „Băiete, hai, ce vrei? Vrei să ne certăm astăzi? Ne certăm. Vrei să ne împăcăm? Gata!” 2 Adela Popescu după 8 ani de căsnicie cu Radu Vâlcan: „Băiete, hai, ce vrei? Vrei să ne certăm astăzi? Ne certăm. Vrei să ne împăcăm? Gata!” 3

Vedeta și-a completat look-ul cu o pălărie cool de cowboy și cu o pereche de cizme argintii. Pe deasupra, a purtat un sacou negru, clasic, elegant. Adela Popescu a postat un clip pe story cu rochia sa îndrăzneață, care are spatele gol și un șliț adânc. Adela i-a mulțumit într-o postare pe Instagram stilistului ei pentru că nu “a lăsat-o să își ia rochie cu paiete și tocuri cui”.

Elena Gheorghe, părere sinceră despre Adela Popescu, la mai bine de 20 de ani de când au cântat împreună

Elena Gheorghe a vorbit despre relația cu Adela Popescu, alături de care a cântat cu mulți ani în urmă. Cele două au mers pe drumuri separate, dar țin legătura și acum.

Noi ne-am cunoscut în cadrul Festivalului de la Mamaia, concuram separat, de-abia apoi ne-am făcut o trupă, care se numea Viva. (…) În 2002, eu și Adela aveam în plan să lansăm un album de muzică pop-dance compus de Bobiță (Voltaj), numai că Dumnezeu avea planuri mai mari cu amândouă.

(…) Adela e un om minunat și exagerat de normal la cap (râde), un om care știe să se facă plăcut prin felul de a fi. Desigur, ținem legătura și acum, iar când ne întâlnim, râdem cu poftă de toate cele”, a povestit Elena Gheorghe pentru viva.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.