Andreea Raicu explică de ce nu s-a măritat cu Cristi Chivu, Tudor Chirilă sau Horia Tecău: „Mulți ani am rămas alături de bărbați nepotriviți/Vreau un partener, nu un copil pe care trebuie să îl îngrijesc, să îl salvez, să îl fac bine”

Update aprilie 14, 2023 Andreea Raicu a explicat pe blogul său de ce nu s-a căsătorit până acum, deși își dorește. Ea spune că se va mărita doar atunci când va găsi omul potrivit. De-a lungul timpului, Andreea Raicu a avut relații cu bărbați celebri, printre care Cristi Chivu, Tudor Chirilă, Horia Tecău sau Tudor Vasile, potrivit b1Tv.

,,Sper să nu fiu înțeleasă greșit, îmi doresc o relație, îmi doresc un partener, dar nu mai sunt dispusă să mă pierd pe mine ca să nu îl pierd pe celălalt, mai ales acum, când m-am regăsit. Vreau o relație din dorință, și nu din nevoie sau gol interior.

De ce spun asta? Pentru că mulți ani am rămas alături de bărbați nepotriviți, bărbați pe care i-am ales din nevoie sau gol, nu din dorință (atunci nu știam de această diferență importantă), ci din rănile sufletului meu și din multe frici pe care le simțeam.

Și spun asta pentru că văd (fără să judec, din contră) multe femei care aleg să rămână în relații nepotrivite din teama că nu vor găsi ceva mai bun. Se tem că nu sunt suficient de frumoase, suficient de slabe, tinere, amuzante, sexy, că nu le va mai iubi nimeni chiar și așa, defectuos.

Sau pentru că sunt speriate de presiunea pe care societatea o pune pe femeile singure, sunt exasperate de aceleași întrebări la fiecare întalnire cu familia sau cu alți oameni care sunt curioși să afle când se produc marile evenimente”, a scris Andreea Raicu, pe blogul ei, conform click.

Ce m-ar face să îmi schimb alegerea? Un om care să aducă un plus de valoare vieții mele, să o facă mai frumoasă decât este deja. ATENȚIE: nu să o facă frumoasă sau să îmi aducă fericirea pe care eu nu mi-o pot da.

Un partener, nu un copil pe care trebuie să îl îngrijesc, să îl salvez, să îl fac bine. Mi-a luat mult timp, dar am învățat să nu mă mai pun în pozițiile salvatoare., terapeută, asistentă sau mămică veșnic all accepting, pe care le-am exersat ani la rând”, a adăugat Andreea Raicu, încercând să surprindă faptul că este dispusă la o nouă viață.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.