Soția patronului Ferrari, românca Romina Gingașu, dă lecții româncelor: „De ce mi-am ales pe cineva mai în vârstă decât mine?”

Update March 11, 2023 Românca Romina Gingașu (31 de ani) este soția lui Piero Ferrari (77 de ani), patronul prestigioasei companii cu același nume, iar cei doi au fost împreună la prima cursă de Formula 1 din acest sezon, care a avut loc în Bahrain. Romina, originară din Călărași, a participat la o emisiune la Digi FM, în care a povestit inclusiv cum s-a cunoscut cu Piero Ferrari și ce a făcut-o să înceapă o relație cu el, în ciuda diferenței de vârstă de 46 de ani.

”L-am cunoscut pe Piero când locuiam aici, în Monte Carlo, și lucram la Bombardier (n.r. companie care vinde avioane private). Nu aveam 27 de ani, așa cum se scrie în presă, aveam 24. Imediat după ce am terminat Academia Tehnică Militară, care a fost un mediu destul de masculin, era clar că eu nu o să mă duc acasă să mă îndrăgostesc și să fac copii.

Soția patronului Ferrari, românca Romina Gingașu, dă lecții româncelor: „De ce mi-am ales pe cineva mai în vârstă decât mine?” 1

Și astfel am răspuns și întrebării ‘de ce mi-am ales pe cineva mai în vârstă decât mine?’. Pentru că după o școală atât de puternică mi-am construit o personalitate puternică și am ‘decolat’.

Sunt o familie normală, atentă cu cheltuielile.

E foarte atent cu cheltuielile. Noi suntem o familie cât se poate de normală. Am văzut că s-a comentat și despre rochia mea de la Bahrain. Era o rochie de H&M. Deci noi suntem o familie foarte normală.

Soția patronului Ferrari, românca Romina Gingașu, dă lecții româncelor: „De ce mi-am ales pe cineva mai în vârstă decât mine?” 2

Ca femeie, este foarte important ce mesaj transmiți. Prin codul vestimentar, prin comportament și prin limbaj. Atunci, lucrurile astea se dezvoltă în ani și în timp. Evident, le aveam deja după o școală militară. Știam cum să interacționez. Am fost mereu o persoană sociabilă și asta m-a ajutat foarte mult în Bombardier. Mi-a fost greu la început lângă Piero și cu stilul lui de viață, însă a durat cam 3-4 ani să mă acomodez.

La început nici nu aveam garderoba pentru ce întâlniri avea el. Eu eram mereu în sacou și cămașă și Ferrari mi-a deschis o lume la care nici nu visam. Și îi mulțumesc pentru asta”, a declarat Romina Gingașu, citată de stiripesurse.ro.

Cine este Romina Gingașu, soția lui Pietro Ferrari

Romina Gingașu este o brunetă frumoasă, în vârstă de 32 de ani care s-a născut în capitala României, dar este stabilită de ceva ani la Monte Carlo, unde și-a construit o viață ca-n filme. În prezent, românca lucrează în cadrul companiei „Bombardier”, companie care fabrică avione. Locație perfectă, jobul perfect, dar și partenerul de viață perfect…cuvintele cheie care îi caracterizează viața Rominei.

Cu ajutorul locului de muncă, Romina Gingașu și-a cunoscut soțul din prezent.Mai exact, femeia a trebuit să meargă în 2016 să prezinte un avion privat chiar șoferului de Formula 1, Nikki Lauda. În aceeași excursie de muncă, Romina l-a cunoscut pe Pietro, moștenitorul Ferrari. Pietro voia să achiziționeze un jet privat de la compania la care ea lucra, descoperind pasiunile pe care le au în comun.

Dragostea și chimia dintre ei au fost imediate, iar la cinci ani de la prima întâlnire, cei doi au ajuns să se căsătorească în mare secret, pe Insula Capri, scrie wowbiz.ro.

În 2016, miliardarul avea o relație cu Floriana Nalin, de care s-a despărțit pentru a oficializa relația cu Romina Gingașu.

Pietro Ferrari este fiul lui Enzo Ferrari. Bărbatul este miliardar, cu o avere de 4,5 miliarde de dolari și 10% din acțiunile imperiului Ferrari. Pietro este în vârstă de 77 de ani și este vicepreședintele și acționarul companiei auto.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.