Oana Roman își vinde casa: „Am patru femei la curățenie și nu le-a ajuns o zi!”

Update martie 16, 2023 Oana Roman s-a mutat de la bloc și-a cumpărat o casă în 2019, atunci erau patru persoane în casă: ea, Marius Elisei, fiica lor, Isabela și mama ei, Mioara Roman. Între timp, din peisaj au dispărut, pe rând, Mioara Roman, care a fost dusă la centrul de recuperare de lux din Snagov, și acum și Marius Elisei, care a plecat pentru a doua oară de acasă. Oana a rămas cu fiica ei în vila care este imensă pentru două persoane.

„Este evident că, în momentul acesta, sunt doar eu cu Isa într-o casă foarte mare, de 300 mp2 și 1000 de metri de teren. Evident că e mult prea mult decât ce avem noi două nevoie!

Oana Roman își vinde casa: „Am patru femei la curățenie și nu le-a ajuns o zi!” 1

Mă gândesc la varianta s-o vând. Ori o să o închiriez și mă mut eu într-una mai mică. Ori, la un moment dat o s-o vând și o să-mi iau două mai mici! Vom vedea, dar nu e ceva pentru mâine dimineață!”,a declarat Oana Roman, citată de romaniatv.net.

Oana se descurcă greu și când vine vorba de curățenie, de aceea a și angajat o firmă pentru a-i da o mână de ajutor. „Cu facturile a fost ok cumva, pentru că vila e foarte bine construită, e foarte bine izolată, nu pierde căldură. Nu am consumat foarte mult. Facturile nu pot să spun că m-au dat peste cap.

Doar că e vorba de spațiu, gândește-te cum e numai să faci curat într-o astfel de casă! Am angajat o firmă care vine să-mi facă curățenie generală. Păi, au venit patru femei și nu le-a ajuns o zi!”a mai spus fiica lui Petre Roman.

Care e starea de sănătate a Mioarei Roman?

Mioara Roman este pe drumul cel bun în ceea ce privește sănătatea. Oana Roman este sprijinul ei principal și are grijă să nu îi lipsească nimic. Vedeta ne-a dezvăluit că o vizitează des pe mama sa și este fericită că se află într-un loc cu foarte multe facilități.

“Am fost la mama, i-am dus flori, cadouri. Fusese la ora de kinetoterapie, am stat puțin de vorbă. Am vrut să ieșim în curte, dar mi-a zis că e obosită. Pentru ea ora aia de gimnastică și kineto e destul de solicitantă și a rămas că ieșim la plimbare data viitoare. Acolo unde este ea au vreo trei hectare de curte, un lac, pădure, bănci, este absolut superb. Pentru că s-a încălzit, o să ieșim în curte să ne plimbăm și să bem o cafea.

E tot timpul mă duc, mă văd cu ea mai des decât mă vedeam când stătea la casa ei și eu la casa mea, dar și atunci când stătea cu noi, pentru că eu plecând dimineața și venind seara, erau zile în care nu mă întâlneam cu ea. Acum, cumva, o văd mai constant. Nu există să nu mă duc să nu îi duc o floare, fructe. Ea acolo are tot ce vrei. E o doamnă acolo care face plăcinte, tot felul de bunătăți în fiecare zi și câteodată îmi vine o poftă și mă duc de drag să mănânc și eu o plăcintă caldă, cum mănâncă mama în fiecare zi.

Chiar are tot ce îi trebuie acolo. Au un salon super frumos de manichiură, pedichiură, coafor, au și cafenea, bibliotecă, cinema, tot ce îți poți imagina.”, a mărturisit Oana Roman, la WOWnews.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.