Update March 8, 2023 Medicul Mihaela Bilic a avut partea ei de dezamăgiri în dragoste dar spune că este pregătită pentru „împlinirea în doi”. Ea nu crede că trebuie să îți găsești jumătatea doar pentru a te completa.
Nutriționistul spune că îi place să creadă că este o femeie cât se poate de împlinită, chiar dacă nu este acum într-o relație. De asemenea, ea a mai dezvăluit sursei citate că în cazul în care ar apărea cineva în viața ei, atunci nu ar refuza împlinirea în doi.
”La capitolul iubire pentru mine, mai am de exersat. Am aflat târziu că nu relațiile îți oferă echilibru și împlinire. Într-o relație intri știind cine ești, ce îți place și ce îți dorești. Relația trebuie să îți aducă un bine suplimentar, nu binele pe care îl ai de unul singur.
Contrar replicii celebre din „Jerry Maguire, nu trebuie să așteptăm pe cineva să ne completeze! Așa că îmi place să cred că sunt împlinită, chiar dacă sunt singură, dar asta nu înseamnă că refuz împlinirea în doi”, a dezvăluit Mihaela Bilic într-un interviu pentru viva.ro.
Mihaela Bilic a fost întrebată dacă se consideră o persoană pe deplin fericită, având în vedere faptul că este prezentă și pe micile ecrane și apreciată de publicul larg. Și aici însă mai sunt niște lucruri care necesită o completare. Pentru nutriționist, cuvântul ”fericire” este unul mult prea mare.
„E un cuvânt mare „fericire. Dacă ar fi să fac o listă cu bune și rele legate de persoana mea, cu siguranță că nemulțumirile și defectele ar fi mai numeroase. Deci, sunt un om normal, nemulțumit de propria persoană, dar asta face căutarea și efortul de zi cu zi mai interesante, pentru că prea multă mulțumire de sine duce la narcisism și nu vrem să ajungem la asta” a explicat Mihalea Bilic.
Mihaela Bilic dezvăluie motivul pentru care ne plac anumite alimente
Medicul a subliniat faptul că percepția gustului are loc în creier și este o combinație între stimulii primiți de la receptorii de gust și miros.
„Gustul e în cap, nu în gură!! Mâncarea nu înseamnă doar combustibil pentru organism, este și plăcere pentru simțuri. Percepția gustului are loc în creier și este o combinație între stimulii primiți de la receptorii de gust și miros. Simțului gustativ apare în stadiul embrionar însă numărul și diversitatea receptorilor variază de la o persoană la alta. Cu alte cuvinte suntem cu toții diferiți când e vorba de gusturi.
Lucrurile sunt mai complicate de atât, orice experiență gustativă are 2 componente:
-una anatomică, care înseamnă percepția celor 4 gusturi de bază acru amar dulce sărat
-una emoțională, care corespunde cuvintelor îmi place/nu-mi place; alimentul este asociat mental cu o anumită trăire sau experiență avută în timpul degustării.
În concluzie nu contează gustul real al unui produs, contează ce proiecție facem noi asupra lui. Înafară de zahăr, nu suntem programați genetic să iubim un aliment. Toate preferințele alimentare pe care le dezvoltăm în timp sunt rezultatul experiențelor gustative.
Aspectul emoțional este important mai ales la diversificarea alimentației pentru copii. Dacă îi obligați să mănânce sau nu gătiți pe placul lor un anumit aliment, riscați ca ei să dezvolte aversiune pentru multe feluri de mâncare.
Participarea copiilor la activitățile din bucătărie este esențială pentru împrietenirea lor cu alimentele. Atmosfera din jurul mesei și felul în care ceilalți membri ai familiei apreciază un anumit produs îl va face pe copil să-l consume chiar dacă gustul este unul greu de acceptat. Cel mai bun exemplu este gustul amar, există copii care consumă cu plăcere salată de andive pentru simplu fapt că toată familia face asta.
Gustul nu ține de aliment, ci de persoană! Indiferent de ADN-ul nostru anatomic, educația gustului se face în funcție de mediu și de contextul emoțional. Gustul se învață și se diversifică pe bază de experiențe alimentare plăcute. Memoria e mai importantă decât papila, când vine vorba de mâncare!”, a explicat Mihaela Bilic, pe Facebook, potrivit RTV.