Update February 19, 2023 Dana Rogoz i-a transmis un mesaj pe Facebook lui Radu Dragomir. Soțul său a împlinit 58 de ani iar Dana Rogoz i-a mulțumit public pentru tot ce i-a oferit în tot timpul petrecut împreună.
„Azi e ziua lui. Te iubesc, Radu meu bun. Cu umorul tău, cu imaginația ta, cu viziunea ta, cu cheful tău de joacă cu copiii, cu blândețea ta, cu onestitatea ta, cu dragostea infinită cu care ne privești. La mulți ani fericiți, cu sănătate, cu sens, cu proiecte împlinite, cu râsete, cu noi alături de tine!”, a scris Dana Rogoz, în urmă cu o zi, pe Instagram, în dreptul mai multor imagini de familie, potrivit wowbiz.ro.
Tot ea, în urmă cu ceva timp, tot în spațiul public, spunea care este secretul relației de 18 ani pe care o are cu Radu. Chiar și după aproape două decenii, actrița spune că ea și soțul ei sunt mereu pe aceeași undă, iar asta îi face să fie un cuplu aparte, sudat și mereu amorezat.
„Râdem la aceleași glume, alegem fix aceeași canapea dintr-un catalog cu sute de obiecte, ne topim amândoi când ne îmbrățișează copiii și continuăm, chiar și după mai bine de 18 ani de relație, să ne facem planuri împreună, să visăm la un alt film al nostru sau la o călătorie cu rulota la capătul lumii. El e!”, a mărturisit Dana Rogoz.
Cum arată apartamentul Danei Rogoz după renovare: “E mult mai bine ca decorațiunile să…”
Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, au terminat de renovat apartamentul lor de lux, cu mai multe camere, în care pot petrece momente minunate în familie, alături de cei doi copii ai lor. Vedeta s-a implicat foarte mult, alături de soțul ei, în decorarea casei lor, dintr-o clădire în stil neoromânesc. Dana Rogoz a păstrat câteva elemente din vechiul design interior, pentru a reda farmecul pitoresc al spațiului.
„Mai sunt inca multe de pus la punct. De exemplu, chiar inainte de a face aceasta scurta filmare, Radu si cu mine am pus provizoriu oglinda cu cercuri, ca sa vedem daca se potriveste in locul respectiv. Si inca mai mutam comode, canapele, vedem care – unde ar trebui sa stea.
Ar mai trebui sa vina fotoliile, o alta comoda, tablouri… Dar, oricum, vorbind din experienta, e mult mai bine ca la inceput sa nu aduci toate piesele, toate decoratiunile, toate elementele deodata. Ele isi vor gasi locul lor in timp. Mai ales ca acest apartment va fi locuit temporar de niste prieteni, deci va veni si aportul lor in amenajarea spatiului (de altfel, unele dintre decoratiunile pe care le vedeti le apartin si le-au adus deja).” a declarat Dana Rogoz, citată de viva.ro.
Dana Rogoz a ținut să sublinieze că a păstrat câteva elemente din designul original al spațiului, cum ar fi parchetul, tâmplăria și sobele circulare.
„Oglinda este cea mai nouă cumpărătură, așa că încă nu este așezată în poziția ei finală. Va fi puțin înclinată, cât să te poți vedea în ea, dar în același timp va reflecta lumina naturală care vine de la fereastra din fața ei. Da, am ținut foarte mult să păstrăm sobele originale, parchetul și tâmplăria casei.”, a relatat Dana Rogoz.