Pavel Bartoș a ajuns chiar să fie prieten cu iubitul fiicei sale, Eva, deși atunci când l-a întâlnit prima oară a avut nevoie de timp ca să se obișnuiască și cu această trăire. Pavel Bartoș are trei fete și a încercat întotdeauna să le fie aproape, să le înțeleagă, să le susțină.
Cum l-a cunoscut Pavel Bartoș pe iubitul fiicei
„E normal să fie așa, chestia asta că iau o pușcă și stau să aștept…Tu ce trebuie să faci e să îți educi copilul în așa fel încât să nu te surprindă în rău. La mine a fost o chestie tare mișto. Nu am știut prima oară cum să reacționez, că a venit cu primul băiat. Dar știi cum e, acum chiar suntem prieteni.
Și mă bucur, asta înseamnă că mi-am crescut ok copilul. Dacă tu ești lângă el, nu încearcă nimic să îți demonstreze. El încearcă doar să se bucure de viață și de adolescența lui”, a mărturisit Pavel Bartoș, citat de unica.ro.
Eva e studentă în anul întâi la Drept, dar, dacă va decide să studieze și peste hotare, Pavel îi va respecta decizia. „Dacă va pleca, asta e. Dacă pleacă la Londra, e la două ore cu avionul. Dacă stăm să ne gândim, mai lungi sunt distanțele în țară.
O să îmi fie dor, dar e o chestie firească. Nu o să stea toată viața cu mine”, a spus prezentatorul emisiunii Românii au talent.
Despre Pavel Bartoș
Pavel Bartoș a urmat Facultatea de Teatru la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj, la clasa profesorului universitar Marius Bodochi. Acesta a demonstrat că are o înclinație către actorie încă din perioada studenției. La scurt timp după terminarea facultății a fost repartizat la Teatrul de păpuși “Puck” din Cluj, potrivit dcnews.ro.
Ulterior, a ocupat un loc în trupa Teatrului Național din Cluj și a Teatrului de Nord din Satu Mare. În 1999, Pavel o obținut prin concurs un post de actor la Teatrul Național din Timișoara și la Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”. În același timp a colaborat și cu Opera Română din Timișoara. În 2001 a fost acceptat în trupa Teatrului Odeon din București, unde activează și în prezent.
În paralel, Pavel a început să cocheteze cu televiziunea. Inițial a apărut în diverse reclame, după care a jucat în mai multe telenovele românești de la PRO TV.
În 2004, Pavel a apărut pe micile ecrane în rolul lui “Paul Tănase” în telenovela “Numai iubirea”, iar în anul următor a interpretat rolul lui “Luigi” în telenovela “Păcatele Evei”. Ulterior, au urmat roluri în producțiile: “Iubire ca in filme”, “Îngerașii”, “Aniela” și “State și Flacăra – Vacanță la Nisa”.
Începând din 2011, Pavel este prezentator al show-urilor “Românii au talent” și “Vocea României”.