Update February 13, 2023 Anda Călin a venit cu noi precizări despre fiica sa, aflată în Turcia în momentul cutremurului devastator. Fiica lui Liviu Vârciu și a Andei Clin se afla în Turcia, la bunica sa, în Istanbul.
În noaptea de dinainte de dezastru, Anda Călin și Liviu Vârciu s-au întors din vacanță, urmând ca, dis-de-dimineață, soția artistului să plece spre Turcia pentru a-și lua fiica acasă, însă fără să aibă idee despre ce se întâmplase în Turcia cu doar câteva ore în urmă.
„Bună, dragilor. Vreau să lămuresc ceva aici, la InstaStory la mine, pentru că deja de câteva zile am prea multe mesaje și apeluri în care sunt întrebată ce s-a întâmplat cu Anastasia.(…) Noi am plecat în vacanță, mama stă în Turcia, Anastasia s-a dus la bunica ei, iar cel mic a rămas cu cealaltă bunică, pentru că e destul de greu să ai grijă de ambii copii dacă ești singură.
Mama stă în Istanbul, iar în Istanbul nu s-a simțit cutremurul, cel puțin ele nu au simțit și nici nu am auzit pe altcineva.
Eu eram în aeroport, noi ne-am întors din vacanță noaptea, pe la ora 00:00 am ajuns acasă, chiar 01:00. Eu m-am trezit de dimineață, m-am dus în aeroport, nu am avut timp să mă uit pe Facebook sau pe știri sau să mă uit la televizor să văd ce s-a întâmplat.
Am vorbit cu mama, că mă sui în avion, totul bine, am ajuns la mama acasă. De abia se treziseră, nici ei nu știau nimic, am aflat în momentul în care a început să primească ea mesaje să o întrebe lumea dacă acolo s-a întâmplat ceva și așa am aflat și noi de cutremur.
Liviu dormea, când s-a trezit ne-a sunat, i-am spus că suntem bine și am spus că a fost un cutremur în Turcia, încă nu aflasem exact toate detaliile și așa mai departe, dar că în Istanbul nu s-a simțit și că totul este ok. Deci, nimeni nu a trăit șocul vieții, nu a trăit o panică de nedescris, nu am stat în stres. (…)”, a spus Anda Călin în mediul online, potrivit wowbiz.ro.
Salvări miraculoase la o săptămână după cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria
Peste 36.000 de oameni au murit în Turcia și Siria. Este cel mai recent bilanț al victimelor, confirmat. Trupuri fără viață sunt scose din munții de dărâmături, dar încă se mai produc miracole, anunță Stirile Pro Tv.
Câțiva supraviețuitori au fost aduși la suprafață după mai mult de 7 zile de la marele cutremur. O fetiță a fost salvată după aproape 180 de ore.
Tot în Hatay, o femeie a fost salvată după 175 de ore petrecute sub o clădire prăbuşită, însă operaţiunile de salvare sunt din ce în ce mai rar încununate de succes.
În total, 34.000 de salvatori acţionează în prezent în căutarea supravieţuitorilor, conform vicepreşedintelui turc Fuat Oktay. Aproximativ 400.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele devenite nesigure după seism, iar 1,2 milioane de oameni au fost cazaţi în cămine studenţeşti.
CITEȘTE ȘI