Update februarie 28, 2023 Alexandra Velniciuc nu își dorește copii cu Șerban Puiu, speriată de vremurile în care trăim. Cei doi sunt împreună de 20 de ani dar nu și-au dorit copii. Cei doi lucrează împreună la multe spectacole puse în scenă la Teatrul Elisabeta.
„În epoca în care trăim, în perioada asta, da, mă felicit! Tu îl crești frumos într-un creuzet al familiei tale și după aia sărăcuțul se izbește de ce e afară. Și ce face el?! Fie neagă ce a învățat în familie, fie se luptă să înțeleagă ce i se întâmplă dincolo.
Eu nu știu dacă eu aș mai fi fost așa și vorbesc foarte sincer, nu știu dacă eu aș mai fi fost ceea ce sunt acum, dacă m-aș fi născut în `95 și ar fi trebuit acum să intru în viață, nu știu!
Nu e o perioadă în care să îmi pară rău că n-am copii, deloc!”, a mărturisit Alexandra Velniciuc, citată de b1tv.ro.
Alexandra Velniciuc nu crede în showbiz-ul autohton
„Nu știu dacă există showbiz autohton, cred că există o pastișă și o formă de imitare a unor clișee verificate de alții prin alte țări. Nu știu dacă există în mod real showbiz autohton și la asta ar fi mult de discutat și mult de dezbătut. Există emisiuni foarte bune la noi, există oameni foarte buni de televiziune, dar există și foarte mulți care sunt alăturea total cu drumul.
Cred că mai avem de învățat în sensul ăsta, cred că încă nu știm pe deplin să facem televiziune. Mă uit în continuare la ăia, la semizeii ăia de la care noi toți ne inspirăm, ei știu, au învățat, dar au învățat în timp.
Noi nu suntem de condamnat, treizeci de ani nu sunt suficienți, ei o fac de mult mai mult decât noi. Să avem răbdare, peste optzeci cred că vom știi să facem și noi cu adevărat televiziune.” a spus Alexandra Velniciu, citată de unica.ro.