Simona Halep ar fi identificat produsul vinovat pentru dopaj. De vină ar fi un medic cu 40 de ani de experiență

Update ianuarie 11, 2023 Simona Halep și-a finalizat apărarea în cazul de dopaj. De vină ar fi un medic cu 40 de ani de experiență care i-a oferit un supliment nutritiv care conținea substanța interzisă.

Potrivit informațiilor oferite de prosport.ro, Simona Halep a identificat și precizat numele producătorului ce i-a oferit suplimentul nutritiv contaminat. În plus, a specificat exact numărul de lot și a oferit certificatul de analiză a produsului.

Simona Halep ar fi identificat produsul vinovat pentru dopaj. De vină ar fi un medic cu 40 de ani de experiență 1

Conform sursei citate, Simonei i-ar fi fost recomandat acest supliment de către un medic cu zeci de ani de experiență (peste 40) în domeniul sportului de performanță.

Halep l-ar fi delegat pe respectivul medic să se intereseze dacă ingredientele existente în respectivul supliment nutritiv se află pe lista produselor interzise publicată de WADA (Agenția Mondială Antidoping) pentru sezonul 2022.

Experții angajați de Simona merg pe ideea contaminării (n.r. ingerarea unui supliment alimentar contaminat), iar speranțele sunt acelea de a obține doar o mustrare, fără o suspendare definitivă.

În cadrul acestei audieri, sportivul poate să aducă probe și dacă demonstrează că un produs pe care l-a folosit și ne referim la suplimente, dacă a fost contaminat cu o substanță interzisă, atunci sancțiunea se poate ridica. Se poate, deci nu e obligatoriu, trebuie demonstrat acest lucru.

În cazul în care ar fi folosit ceva contaminat fără știrea lui, nu era etichetat, nu ar fi bănuit, era de exemplu un sinonim al unei substanțe de pe lista interzisă și chiar dacă ar fi făcut tot posibilul să caute ingredientele, le verifica pe fiecare și acel sinonim al substanței nu apărea în lista interzisă, atunci sportivul nu avea acea vină totală și se putea ridica perioada de suspendare provizorie” – Gabriela Andreiașu, șefa ANAD, potrivit Sport Total FM.

Simona Halep va fi audiată în regim de urgență

Jucătoarea din România a primit acceptul de a fi audiată în regim de urgență în fața celor de trei arbitri ”Sports Resolution”, de la tribunalul independent de la Londra, desemnat de către ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) să se ocupe de cazul să de dopaj, anunță Digi Sport.

Românca dorește să demonstreze că ingerarea substanței s-a produs în necunoștință de cauză, iar suspendarea să-i fie ridicată cât de curând.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.