Update ianuarie 2, 2023 Ramona Bădescu este recunoscătoare pentru faptul că a devenit mamă la 49 de ani. Actrița și-a dorit mult un copil și consideră că fiul său, Ignazio, este o minune de la Dumnezeu.
„Fiecare zi îți creează o poveste, te transformă, devii altfel, crești, înveți. Povestea cea mai minunată și cea mai senzațională a vieții mele a fost faptul că Dumnezeu mi-a oferit un copil la 49 de ani, când nu mai credeam, nu mai speram. Asta este povestea de necrezut a vieții mele și pentru care mulțumesc lui Dumnezeu.
E uimitoare, e și dificilă, pentru că a fi mamă înseamnă sacrificiu, iubire necondiționată, să înveți multe lucruri să le faci. Nu e ușor să fii mamă nici la 20, nici la 40, nici la 50. La nicio vârstă nu poți să zici sunt mamă și știu să fac lucrurile. Asta este o poveste în câteva cuvinte, dar cu un rezultat extraordinar și cu o minune extraordinară”, a declarat Ramona Bădescu, pentru WOWbiz.ro.
Invitată în emisiunea lui Teo Trandafir, actrița a vorbit despre anul ce tocmai a trecut. 2022 a fost un an cu bune și rele pentru ea, iar pentru 2023 își dorește să fie mult mai pozitivă și să atragă lucruri frumoase în viața sa.
„Cu bine cu rău, un ’22 a fost bun, bine că a fost și bine că urmează un ’23 și să ne bucurăm și să acceptăm tot ce ni se întâmplă, pentru că nu ni se întâmplă degeaba tot ce ni se întâmplă! Trebuie să înțelegem mesajul, să ne dăm seama că e mai bine să luăm lucrurile așa cum sunt, să nu le analizăm și să iertăm, să iertăm, să fim mai buni, să iertăm, pentru că, după aceea, și Dumnezeu ne iartă!
Să îți dai seama că ceea ce ți se întâmplă se întâmplă, să nu închizi ochii! Să nu spui «E frig, e frig!» Nu! «E frig, dar o să mă încălzesc, îmi este bine, este iarnă, e normal că este frig, dar este bine și o să fie bine»!
Gândind pozitiv, îți atragi lucrurile pozitive și îți dau curaj și vezi că totul se schimbă, decât să ai frici. Noi suntem cei care hotărâm soarta noastră”, a declarat Ramona Bădescu, potrivit Kanal D.
Dieta Ramonei Bădescu la 54 de ani
„La 20 de ani mă consideram grasă, urâtă, făceam duș cu lumina stinsă pentru că nu îmi suportam corpul. Părinții mei îmi spuneau că mănânc prea mult… Așa că nu am pus niciodată accent pe frumusețe, ci mi-a plăcut să scot în evidență frumusețea interioară.
Fac sport, mănânc zarzavaturi, fac yoga, Pilates, țin să mă hrănesc cu lucruri cât mai naturale. Mă plac mai mult acum decât atunci când aveam 20 de ani”, a dezvăluit Ramona Bădescu, potrivit Libertatea.
Ramona Bădescu are o alimentație corectă și încearcă, pe cât posibil, să evite alimentele dăunătoare pentru siluetă.
„Consum cât mai puțină carne, dar nu sunt vegetariană. Mai mănânc paste de cereale integrale: camut, farro (35, 40 g) cu foarte multe zarzavaturi. Le pun în salate ori cu broccoli, cu varză de Bruxelles. Dimineața mănânc papaya ori apă călduță cu puțină drojdie, a mai explicat Ramona.