Update iunie 1, 2023 Au trecut 5 ani de la divorțul dintre Misha și Connect-R. Cei doi au împreună o fetiță minunată, pe nume Maya, în vârstă de aproape 9 ani. Cei doi au acum o comunicare bună, de dragul fetiței.
„ Suntem foarte OK. Vorbim, aproximativ zilnic. Suntem în relații bune, normale. Din punctul meu de vedere, așa ar trebui să fie toată lumea, odată ce există un copil la mijloc, și nu doar de dragul copilului.
Nu știu, odată ce vindeci niște chestii și accepți o situație, reușești să ajungi într-un punct în care să ai o relație decentă, mișto.”, a mărturisit Misha, pentru Revista VIVA!.
Misha este o mamă dedicată, iar programul încărcat nu o oprește să petreacă timp cu fiica sa. Cu toate acestea, mai are nevoie de ajutor din partea familiei sau din partea lui Connect-R, deși acesta este ocupat tot timpul cu cariera.
„ Eu mă ajut. Mai vin ai mei, așa, o dată la trei săptămâni sau pentru câteva zile, sau, mă rog, când am concert. Mama mă mai ajută, când poate veni. În rest, Maya nu prea stă cu nimeni. Relu mă ajută și el când poate, dar, din păcate, programul lui este full 24 din 24.
Dacă nu e la concert, e la emisiune. Dacă nu e la emisiune, e la studio și e destul de aglomerat. Și atunci mă ajută și el când poate.”, a mai spus Misha, citată de wowbiz.ro.
Deși au ajuns la separare, Connect-R vorbește cu o notă de regret despre despărțirea dintre el și mama fetiței lui.
„Căsnicia am folosit-o, din păcate, ca pe o unealtă și nu am trăit-o în profunzimea ei, aia a fost greșeala mea. Am luat-o ca pe un beneficiu, ceva care o să mă împlinească și o să mă facă fericit.
Am crezut că ideea de cuplu și de căsătorie se bazează pe extragerea de fericire de la unul la celălalt, când, de fapt, ea se bazează pe împărtășirea sentimentului de fericire de la unul la celălalt, lucru pe care eu nu l-am înțeles.
Nu e dator nimeni să mă facă fericit. Nu l-am înțeles, prea târziu, mergem mai departe”, a declarat la un moment dat Connect-R, potrivit VIVA.