Larisa și Sorin au câștigat Casa iubirii, sezonul 1. Primele declarații. „Mă simt și eliberată. Mă simțeam închisă în casă, eu trebuie să fac ceva, nu pot să stau atâta timp în casă.”

Update ianuarie 15, 2023 În această seară, „Casa Iubirii” și-a desemnat câștigătorii. Larisa și Sorin au câștigat sezonul 1 al emisiunii „Casa iubirii” și premiul de 75.000 de lei fiecare. Finaliștii emisiunii au fost Larisa, Nicoleta, Bianca, Sorin, Ionuț și Radu.

Larisa a venit însoțită în “Casa Iubirii” de sora ei geamănă, dar s-au separat rapid, după eliminarea lui Dori. La scurt timp l-a cunoscut pe Ionuț, iar parcursul ei în competiție a luat o întorsătură total neașteptată. S-au îndrăgostit și au format un cuplu, dar neînțelegerile i-au făcut, în cele din urmă, să pună capăt relației.

Larisa și Sorin au câștigat Casa iubirii, sezonul 1. Primele declarații. „Mă simt și eliberată. Mă simțeam închisă în casă, eu trebuie să fac ceva, nu pot să stau atâta timp în casă.” 1

Chiar și așa, Ionuț i-a fost alături Larisei până în ultimul moment, în cadrul emisiunii: “Sunt foarte fericită și datorită premiului, dar mă simt și eliberată, pentru mine nu că a fost presiune

în emisiune, dar aveam multe gânduri de atâta timp. Mă simțeam închisă în casă, eu trebuie să fac ceva, nu pot să stau atâta timp în casă. Înainte să intrăm în gală, domnul acesta de lângă mine (n.r. Ionuț) a avut o stare foarte proastă și eu, ca persoană, dacă văd un om că se simte rău, încerc să vorbesc cu el.

Dar din partea lui vedeam un fel de respingere.
I-am zis la un moment dat: ‘Eu nu mai vorbesc cu tine!’. Am mai avut niște probleme de acasă, am văzut pe TV momente, cum am petrecut noi doi și am început să izbucnesc.“, a povestit Larisa, în exclusivitate la “Culisele Iubirii”, potrivit wowbiz.ro.

Tot ceea ce s-a întâmplat între noi a fost foarte complicat, cumva și stresul emisiunii, oamenii care ne presau. Cred că asta ne-a făcut cumva să avem atâtea întâmplări ciudate. Trecem prin momente grele pentru că avem sentimente și știm că se poate ca noi doi să nu mergem pe același drum, momentan nu avem același capăt.”, a completat Ionuț.

Primele declarații ale lui Sorin

După un parcurs cu urcușuri și coborâșuri, tânărul se poate bucura, în sfârșit, de momente de liniște alături de iubita lui: “Suntem relaxați acum după finală, după tot ce s-a întâmplat. Mulți n-au crezut, dar s-a îndeplinit.

Din punctul meu de vedere, m-a învățat viața să fiu mai tare și nu am considerat neapărat această competiție o greutate atât de mare. Dar fiind într-un cuplu, ea este o persoană mai sensibilă, mai diferită și trăirile ei mi s-au transmis și mie.”, a mărturisit Sorin, în exclusivitate la “Culisele Iubirii”, potrivit wowbiz.ro.

Dacă în ceea ce îl privește pe concurent parcursul în competiție nu a fost unul atât de greu, când vine vorba despre partenera lui lucrurile stau puțin diferit. Nicoleta recunoaște că nu i-a fost deloc ușor să se familiarizeze cu unele situații și să facă față presiunii celor din jur:

Pentru mine era o presiune, era un context nou. Eu nu cred că sunt făcută pentru emisiuni, nu mă regăsesc, de multe ori eram cu gândul: ‘Ce o să se întâmple azi?’. Știam că fetele sunt mai vocale, că o să fiu implicată, de multe ori se luau de el și automat simțeam nevoia să intervin pentru că nu-mi convenea.”, a mărturisit Nicoleta.

După terminarea competiției, Sorin și Nicoleta se pregătesc pentru o nouă viață. Cei doi au dezvăluit că își doresc să se mute împreună și să își întemeieze o familie: “Nu am emoții (n.r. în ceea ce privește traiul cu Nicoleta).

Provin dintr-o familie, am luat un exemplu bun și cred că lucrurile astea, cu testele de afară într-un cuplu sunt un pic umflate doar ca să ne căutăm o scuză bună. Atâta timp cât ajungi la un consens, cunoști o persoană, știi că gândirea ei se aseamănă cu a ta, nu înțeleg după aia, după ce se face pasul de a locui împreună, lumea de ce se sperie.“, a mai spus Sorin.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.