Ion Țiriac, vești proaste despre Simona Halep: „Nu vedeţi că până în ziua de azi ea nu a putut să depună toate probele?”

Update ianuarie 12, 2023 Ion Țiriac nu prea are încredere în avocații Simonei Halep, pe care-i acuză că sunt lenți. Nici până cum nu ar fi depus probele în apărarea sportivei.

Am văzut-o acum trei zile pe Simona, se antrenează la Stejarii. Acolo îi dau eu voie să se antreneze, pentru că nu trebuie să cer voie nimănui. După părerea mea, avocaţii ei sunt lenţi, L-E-N-Ț-I! (n.r. – accentuează și spune cuvântul pe litere). Eu ştiam doi avocaţi, unul care a fost avocatul CIO în 2000 la Sydney, care a plecat atunci de la CIO pentru că proba fusese manipulată, adică de la 60 ml la peste 100 ml peste noapte.

Ion Țiriac, vești proaste despre Simona Halep: „Nu vedeţi că până în ziua de azi ea nu a putut să depună toate probele?” 1

Deci el e un bun avocat şi a plecat de la CIO şi e la Lausanne, pe lângă TAS. Şi mai este un avocat pe care îl ştiu tot în Lausanne. Dar ea a luat pe altcineva şi sper ca acei avocaţi să îşi facă datoria. Pentru că ea de bine de rău e la sală în fiecare zi, dă cu racheta în minge şi mai vrea să joace.

Dacă într-adevăr este un medicament care a fost viciat sau un aliment viciat… Eu din ce am înţeles, Simona este de apărat din toate punctele de vedere”, a declarat Ion Țiriac, citat de Gazeta Sporturilor.

Ion Țiriac, previziune sumbră: „Dacă merg scriptologia şi manipulările, cred că o să o vedem din nou pe Simona Halep pe teren abia peste 2-3 ani”

Omul de afaceri a făcut și o premoniție sumbră în ceea ce o privește pe Simona, considerând că vor mai trece 2-3 ani până va putea juca din nou un meci oficial.

„Problema este că ea din august nu a mai jucat. Că eu nu sunt de acord nici cu ce a jucat cu 2 ani înainte, e altceva. Însă dacă ea nu mai a jucat şi are 25-26 de ani… lăsaţi 30, că arată de 25 pe teren. Însă săptămânile în care nu joacă se adună şi e periculos şi trist.

Dacă merg scriptologia şi manipulările cred că o să o vedem din nou pe teren abia peste 2-3 ani. Nu vedeţi că până în ziua de azi ea nu a putut să depună toate probele? N-a putut să se ducă la producătorul suplimentului, iar producătorul să spună «Da, vin să declar», iar după aceea să vină cu producătorul la o comisie şi tot aşa.

Când ajunge totul măcar la TAS? Iar când ajunge la TAS oamenii de acolo fac ce vor. Responsabil nu e nimeni dacă după ce TAS îi spune că are dreptate şi că nu e vina ei. Alea 5-6-8 luni din viaţa ei cine le plăteşte? Nimeni! Din viaţa Andreei Răducan cine a plătit lunile alea? Nimeni! Unui sportiv de nivelul ăsta trebuie să îi dai şi puţină credibilitate”, a mai precizat Țiriac.

Din ce face bani Simona Halep în timpul suspendării

Simona Halep (31 de ani) continuă să încaseze bani din contractele de publicitate, în pofida faptului că a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, anunță Pro Sport.

Simona Halep nu mai câștigă bani din premiile la turnee în această perioadă, din cauza suspendării, însă românca nu a rămas fără venituri! Halep este în continuare un magnet pentru sponsori, jucătoarea de tenis având o nouă apariție în scop publicitar.

Halep continuă să promoveze branduri importante, iar săptămâna aceasta a făcut o postare marcată ca publicitate, pe Instagram. Este vorba despre un parteneriat plătit cu un brand romanesc de sucuri RAW, smoothies, shots & limonade.

Simona Halep a semnat cel mai important contract de publicitate în 2018, când Nike i-a oferit aproximativ 2 milioane de dolari pe sezon. Acordul cu gigantul american prevede şi un bonus de 1 milion de dolari pe care românca îl primeşte de fiecare dată când câştigă un turneu de Grand Slam. Pe lângă Nike, Simona Halep mai are contracte de publicitate cu Hublot, Rexona, Dorna, Avon, Dedeman, Urban Monkey şi Banca Transilvania.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.