Update ianuarie 11, 2023 Conducerea PRO TV a anunțat că Adela Popescu va prezenta emisiunea La Măruță, începând de joi, 12 ianuarie. Cătălin Măruță va lipsi din cauze medicale, se va opera la ligamente.
„Știu ce înseamnă să ai zi de zi emisiune live, așa că nu aveam cum să nu-i sar în ajutor colegului Măruță, mai ales că noi am mai trecut prin momente dificile, în anii trecuți, când ne-am susținut la emisiuni.
(foto playtech.ro)
Sănătatea este pe primul lor, așa că îi transmit lui Cătălin toate gândurile mele bune, să aibă o recuperare ușoară și să nu-și facă griji pentru că voi ține ștafeta ridicată în emisiune. Mă bucur sincer că mă voi reîntâlni cu telespectatorii PRO TV și îi aștept, începând de joi, La Măruță”, a declarat Adela Popescu, conform Pro Tv.
Cătălin Măruță va lipsi o perioadă de pe micile ecrane, din cauza unei intervenții chirurgicale pe care o va avea zilele acestea.
„Sunt programat să fac o operație de ligamente încrucișate. Voi lipsi o perioadă de la emisiune. Problema mea este de la niște ligamente încrucișate rupte. De obicei, le rup oamenii care fac sport de performanță.
Numai că la mine s-a întâmplat pur și simplu. S-a întâmplat în vacanța de vară, mă jucam cu fiul meu pe plajă. M-a prins piciorul pivotat, neîncordat, m-a lovit un val foarte puternic și mi-a rupt ligamentele încrucișate. Va trebui să mă operez”, a explicat Cătălin Măruță.
Adela Popescu, dezvăluiri despre viitoarea afacere
Întoarsă din vacanța din Thailanda și întrebată care este ideea de afacere pe care ar vrea să o implimenteze, actrița a dezvăluit că visează să deschidă un food truck cu supă Tom Yum. Este vorba de un preparat delicios cu creveți.
„De trei ori pe zi o mâncam. Tom Yum, soțul repetă rețeta asta cam de un an, ciorbița aia a lor cu creveți, și cu lime, coriandru, extraordinar de bun. Am mai descoperit un fel de mâncare care se numește morning glory.
E un fel de salată, cu un sos de stridii, ceva extrem de bun… O să fiți suprinși, mesele erau foarte ieftine”, a mărturisit Adela Popescu în emisiunea Vorbește lumea de la Pro TV, în urmă cu câteva ore, potrivit Fanatik.
Adela Popescu, încântată de Thailanda
„Aveau Tom Yum, pește pe grătar. O masă în 5 oameni, mâncăcioși, cu băutură, cu deserturi, cu tot ce trebuie… până într-un milion de lei. Și pe mine m-a surprins, știam de Thailanda de pe vremuri…
Important e să zbori… că acolo găsești mâncare foarte ieftină. Am crezut că o să fiu dezamăgită tura asta”, a mai spus Adela Popescu, în aceeași emisiune.