(Video) Reacția lui Culiţă Sterp după ce Poliția i-a întrerupt concertul. ”Pentru cei care mă întrebați de ce a venit Poliția aseară și mascații”

Update decembrie 29, 2022 Concertul susţinut de cunoscutul manelist Culiţă Sterp în satul Nimăieşti din comuna Curăţele, județul Bihor, a fost întrerupt, luni seara, de polițiști, care l-au „taxat” cu amenzi în valoare totală de 70.000 de lei pe organizatorul petrecerii. Culiță Sterp spune că, de fapt, oamenii legii au făcut doar un control de rutină, verificându-l atât pe el și formația sa, cât și pe organizatorul evenimentului. Iar în ceea ce-l privește, subliniază el, nimic nu a fost găsit în neregulă.

Pentru cei care mă întrebați de ce a venit Poliția aseară la Bihor și mascații… a fost un simplu control de rutină. Oamenii pur și simplu și-au făcut datoria. Au vrut să vadă dacă suntem în regulă, cei care cântăm, cei care au organizat, pentru că au fost foarte mulți oameni acolo, în jur de 1.000 de persoane, nu știu exact, dar au fost foarte mulți oameni.

(Video) Reacția lui Culiţă Sterp după ce Poliția i-a întrerupt concertul. ”Pentru cei care mă întrebați de ce a venit Poliția aseară și mascații” 1

Eu, bineînțeles, sunt în regulă tot timpul, am un SRL cu care activez din 2017, băieții mei sunt angajați cu carte de muncă la mine pe firmă, noi lucrăm cu contract, tăiem facturi la toată lumea, suntem 100% în regulă, de asta nici nu mi-am făcut griji. Au venit oamenii, au verificat și au plecat, simplu”, a spus Culiță Sterp, în mediul online, potrivit wowbiz.ro.

În ceea ce-l privește pe organizator, conform ebihoreanul.ro, se pare că acesta nu a respectat multe dintre legile în vigoare. În timpul controlului, reprezentanții ISU „Crișana” au descoperit că organizatorul, un localnic în vârstă de 28 ani, nu a respectat criteriile care au stat la baza obținerii autorizației la securitate la incendiu, permiţând accesul în sala de evenimente a peste 400 de persoane, depășind limita pentru care localul era autorizat, şi anume 180 de persoane.

“Acest fapt impune pierderea valabilității autorizaţiei”, a explicat comisarul şef Fărcuţa. În consecință, organizatorul s-a ales cu o amendă şi din partea pompierilor, în valoare de 50.000 de lei.

@culita_sterp_officialInfo despre aseară♬ sunet original – Culiţa Sterp

Prima apariție a lui Culiță Sterp după ce a fost trimis în judecată

Manelistul s-a prezentat miercuri, 28 decembrie, ora 11.00, la Judecatoria Cluj-Napoca, pentru verificarea măsurilor preventive.

”Nu o să dăm declarații! A fost verificată măsura preventivă, așteptăm soluția pe care o va dispune judecătorul” a declarat avocatul lui Culiță Sterp. ”Mergem cu Dumnezeu înainte” a spus și cântărețul în timp ce părăsea Judecătoria Cluj Napoca, potrivit Antena 3.

Culiță Sterp a provocat un accident grav după ce s-a urcat băut și drogat la volan. Acesta nu are voie să părăsească țara deși avea programate concerte pentru românii din Germania în noaptea de Revelion.

Manelistul a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de Poliție.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.