Update decembrie 29, 2022 Tudor și Anamaria Ionescu și-au unit destinele în 2015, după 11 ani de relație. A existat și un moment în care artistul a călcat strâmb. Însă fosta știrista a trecut cu vederea infidelitatea lui și după șase luni de pauză și-au reluat iubirea.
În cadrul unui interviu, Tudor Ionescu a mărturisit că în casa lor nu se ajunge niciodată la discuții tensionate, pentru că orice ar fi și orice ar avea unul sau altul, aleg să discute cu cărțile pe masă până ce se ajunge al un numitor comun.
”Păi asta cred că e secretul, ne vedem rar, când ne vedem rar, nici nu ne certăm. Oricum, serios vorbind, noi așa ne-am cunoscut și așa am fost întotdeauna, cu mine mai tot timpul plecat, deci așa se derulează viață noastră de când ne știm.
Ana m-a susținut întotdeauna, în orice. Amândoi ne-am susținut. Am crescut împreună, am învățat împreună, unul de la celălalt. Nu știu cât la%, dar sigur vorbim despre un procent important. Habar nu am. Nu m-am gândit niciodată la asta (nr. cum depășesc divergențele din cuplu). Probabil pentru că le vorbim pe toate. Nu ne strângem frustrări sau lucruri nespuse”, a spus Tudor Ionescu, citat de wowbiz.ro.
Astfel că acum familia înseamnă pentru el nu doar ”acasă”, ci și locul unde-și găsește liniștea, echilibrul, dar și nebunia de care are nevoie ca artist. Și asta pentru că totul a devenit la piperat de când în viețile lor a apărut și Ilinca.
”E și oaza mea de liniște și pace, dar e și casă de nebuni, dacă până acum eram doi temperamentali și doi orgolioși în casă, de 5 ani a venit și al treilea. I love my life! Nu ne plictisim niciodată”, a mai adăugat cântărețul.
În 2010, relația lor a fost la un pas să se sfârșească. Atunci, Tudor a călcat strâmb și și-a înțelat soția. Au fost momente grele pentru Anamaria Ionescu, care a decis atunci să se despartă de iubitul ei.
„În toți acești 15 ani am trecut prin toate încercările unei relații: și prin certuri și prin despărțiri și am trecut prin această pandemie împreună. (…) Am stat despărțiți 5, 6 luni. A fost un an destul de greu, anul 2010. Tudor a luat-o pe altă cărare. A uitat să vină acasă într-o seară și s-a oprit la o altă casă, dar am trecut peste acel episod.
A fost un an greu pentru mine, pentru că încercam să-mi dau seama ce s-a întamplat. Mi-am dat seama că și eu am făcut foarte multe greșeli și am fost suficient de maturi încât să ne dăm seama că dragostea învinge. Am încheiat capitolul fără discuții, reproșuri.
În acele 5, 6 luni cât am fost despărțiți, orice loc îmi aducea aminte de el. El a făcut pasul spre împăcare, dar timid. Până la urmă l-am ajutat și eu. A fost o împăcare în 2 reprize”, a spus Anamaria Ionescu la Antena Stars, potrivit Can Can.