Update decembrie 26, 2022 Simona Halep și-a pregătit apărarea în cazul de dopaj, mai mult, avocații încearcă acum să ridice suspendarea pe termen nelimitat, bazându-se pe faptul că „dosarul nevinovăției este imbatabil ca argumentație”. În situația în care juriștii româno-francezi vor reuși să își atingă obiectivul, Simona Halep ar putea primi unul din cele 7 wild-card-uri rămase pentru primul turneu de Grand Slam al anului 2023, Australian Open, anunță Pro Sport.
Acesta este și motivul pentru care Simo a continuat să se antreneze alături de un sparring-partner trimis de Patrick Mouratoglou de la academia sa. Potrivit unui raport al ProSport, Halep a identificat problema ca fiind Roxadustat neetichetat într-un supliment contaminat pe care l-a luat și care provine dintr-un laborator francez.
Deși vestea este încurajatoare pentru fanii Simonei Halep, dovezile necesare pentru a reduce interdicția vor trebui probabil să includă documente, rezultate de laborator și mărturii.
3 motive pentru care Simona ar avea câștig de cauză în situația de dopaj
1. Substanța Roxadustat are un efect de scurta durată și, conform medicului Chris Min, jumătate dintr-o doză de Roxadustat este de obicei eliminată din organismul unei persoane în termen de 10 ore de la ingerare sau în termen de 15 ore la un pacient cu afecțiuni renale, anunță Hotnews.
Halep a picat testul imediat după meciul din primul tur de la US Open și se pare că în probele de urină s-au găsit doar urme de Roxadustat (doză mică).
2. Sportivii care sunt depistați pozitiv la substanțe interzise o fac adesea cu medicamente care remediază un deficit, mai degrabă decât să îmbunătățească ceea ce este deja un punct forte.
În 2013, Marin Cilic a fost testat pozitiv la stimulentul nikethamide, care îmbunătățește concentrarea – dar nu și puterea, pe care croatul o are deja din belșug. Meldonium, medicamentul interzis al Mariei Sharapova, îmbunătățește exercițiile fizice, dar nu și concentrarea.
Fernando Verdasco, care suferă de ADHD, a uitat recent să obțină derogări pentru metilfenidatul care i-a fost prescris.
Nu este o surpriză, din moment ce ADHD îi poate face pe oameni să uite. Ideea este următoarea: Sportivii tind să îmbunătățească ceea ce au nevoie, nu ceea ce au deja.
În favoarea lui Halep, dubla campioană de Grand Slam este deja cunoscută pentru rezistența sa. Potrivit lui Min, Roxadustat crește producția de celule roșii din sânge, ceea ce ar putea să o ajute pe Halep să reziste mai mult decât adversarii – dar acesta este deja brandul ei în circuit.
3. Min notează că, în Statele Unite, Comitetul consultativ reunit de FDA (Food and Drug Administration) a decis cu 13 la 1 împotriva recomandării aprobării Roxadustatului în iulie 2021. Medicamentul a fost aprobat în alte țări, inclusiv în China, Japonia și Coreea de Sud.
De fapt, în august 2021, Uniunea Europeană a aprobat Roxadustat sub denumirea comercială Evrenzo pentru utilizarea în Europa pentru tratarea bolilor de rinichi. Prin urmare, utilizarea legală a medicamentului în Franța cu siguranță nu dăunează afirmației lui Halep potrivit căreia substanța contaminată a provenit dintr-un laborator francez.
Simona Halep petrece Crăciunul în Anglia
Sportiva s-a fotografiat în mai multe locații din Londra. În una dintre fotografii apare pe o stradă emblematică din capitala Angliei, chiar în fața mazaginului de bijuterii Cartier. Într-o altă fotografie, Simona Halep e în fața hotelului Ritz, unul dintre cele mai extravagante din Anglia, anunță Libertatea.
Nu doar cu alegerea vacanței sportiva a impresionat, dar și cu ținutele alese. A îmbrăcat haine de iarnă, groase, la care a asortat un fular de brand, de la Christian Dior. Simona Halep a purtat însă și zâmbetul pe buze.