Update decembrie 22, 2022 Sese și Giovana, câștigătorii sezonului 5 de la Mireasa și al unui premiu de 40,000 de euro, sunt fericiți și pentru că peste doar câteva luni urmează să-și strângă în brațe primul lor copil. Ieri, la șapte luni de la cererea în căsătorie, Sese și Giovana au anunțat pe Instagram că așteaptă un copil.
„Cu ocazia zilei de 21, când am sărbătorit 7 luni de la cererea în căsătorie, am dorit să împărtășim cu voi, toți cei care ați fost alături de noi și părtași la iubirea noastră, această binecuvântare. Din rodul iubirii noastre va ieși o minunăție de copilaș.
Așa că vrem să vă anunțăm că familia Seserman se va mări cu un nou membru și aceasta este o FETIȚĂ.”, a scris Sese pe rețelele de socializare, în dreptul unei fotografii alături de Giovana, potrivit wowbiz.ro.
”Suntem foarte bine, noi am ales să dăm vestea asta mai târziu pentru ca am zis ca primele 3 luni să ținem pentru noi, am vrut să fim siguri că totul este bine. Am făcut anunțul acum cu ocazia a 7 luni de la cererea în căsătorie și am zis că e un moment prielnic să postăm”, a spus Sese de la Mireasa, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Sese a transmis că el și Giovana își doreau foarte mult să fie părinți și iată că visul lor se îndeplinește. Cei doi au hotărât ca după ieșirea din competiție să lase totul în voia lui Dumnezeu, iar când va vrea El, atunci să vină pe lume și rodul iubirii lor.
”Noi ne doream foarte mult să devenim părinți, din casa Mireasa ne doream, dar nu am zis imediat ce am ieșit din casa Mireasa că hai să lucrăm pentru un bebe. Am zis că atunci când va vrea Bunul Dumnezeu să ne dea, atunci e bine venit pentru noi. Ne-am bucurat foarte tare”, ne-a mai spus Sese.
După ce au aflat că vor avea un copil, Sese și Giovana au așteptat și și-au surprins familiile cu vestea cea mare. Cei doi i-au făcut un cadou tatălui lui Sese, iar de ziua lui de naștere i-au trimis poza cu testul de sarcină.
”Noi n-am vrut să spunem nimănui că am vrut să îi dau vestea ca un cadou tatălui meu, că a fost ziua lui pe 12 noiembrie. I-am trimis poza și s-a bucurat tare, și el a crezut că e băiat prima dată. S-a bucurat tare și a zis că vrea ca Giovana și copilul să fie sănătoși”, ne-a mai spus Sese.