Pavel Bartoș, rănit în timpul Revoluției! „Mi-a țâșnit sângele, am verificat dacă mai am toți dinții… Mi-a dat mama o bătută. Cred că de frică. Înainte, părinții te băteau de frică”

Update decembrie 21, 2022 Pavel Bartoș a povestit în podcastul lui Mihai Bobonete cum a fost rănit în zilele turbulente ale Revoluției. Deși se aștepta să primească acasă ceva compasiune din partea părinților, nu s-a ales decât cu o bătaie zdravănă aplicată de mama lui, care s-a speriat să-l vadă plin de sânge.

Eu mă duceam la film, aveam bilet de la ora 2, atunci găseai bilete și era mai ieftin. Și e un platou mare la Miercurea Ciuc și noi auziserăm deja dinainte de seara trecută, ascultam Europa Liberă sub plapumă.

Pavel Bartoș, rănit în timpul Revoluției! „Mi-a țâșnit sângele, am verificat dacă mai am toți dinții... Mi-a dat mama o bătută. Cred că de frică. Înainte, părinții te băteau de frică” 1

Era un sentiment așa ca se întâmpla ceva. Blocul nostru era mai deosebit. Am primit apartamentul ăla pentru că mama era erou al muncii socialiste, de asta am primit apartament. Blocul era plin de armată și miliție și am văzut agitație, dar nu înțelegeam.

Ei aveau cablu ca să prindă afară nemții și toate cele, prindeau totul cu un an de zile mai devreme. Mă uitam și eu pe geam la reclame la ei. Îmi era frică să rașchetez cu cuțitul, numai să nu le pierd semnalul și mă legam așa cu un fir subțire”, a început să povestească Pavel Bartoș, în podcastul lui Mihai Bobonete, potrivit Click.

Pavel Bartoș a povestit și cum a ajuns să fie rănit, din greșeală, de un steag. Ajuns acasă cu o batistă pusă pe rană, Bartoș a mărturisit, râzând, că mama lui l-a bătut atunci când l-a văzut în starea în care era. De frică, spune el.

Mă duceam spre cinema, m-am dus mai devreme, era 11-12. Am văzut un trabant pe platou, acolo unde era miliție tot timpul. A venit cu steagul tricolor, spunea: nu mai e, nu mai e! Ziceau că Ceaușescu nu mai e.

Ieșeau oamenii din blocuri. Au intrat acolo la Prefectură, au spart geamurile. Au început să arunce cu tot felul de lucruri spre geam. Au aruncat cu cartea aia mare despre Ceaușescu și familia lui.

Un fel de Letopisețul de argint al Țării Românești. Eu eram uimit de calitatea hârtiei. Nu-mi venea să cred ce culori erau! Am deschis cartea aia și am zis s-o iau ca să văd și eu mai bine și când m-am ridicat, mi-a dat unul un steag în gură.

M-am ridicat în momentul nepotrivit. Mi-a țâșnit sângele, am verificat dacă mai am toți dinții. De sperietură, în loc să mă duc la spital, mi-a dat cineva o batistă și m-am dus acasă. Mi-a dat mama o bătută. Cred că de frică. Înainte, părinții te băteau de frică. Noi, părinții, ne facem în permanență griji pentru copii, ne dorim să nu pățească ceva”, a mai spus Pavel Bartoș.

Pavel Bartoș va petrece sărbătorile în sânul familiei

De când s-au născut copiii mei toate sărbătorile de Crăciun sunt superbe. Abia atunci când ai copii realizezi cu adevărat ce înseamnă sărbătorile, ce a însemnat și pentru părinții noștri, pentru că te bucuri cel mai mult de bucuria copiilor.

De sărbători îmi doresc să stăm acasă și să ne liniștim pentru că am avut un an puternic și foarte bun, dar cu foarte multă muncă”, a mărturisit actorul, potrivit Ciao.ro.

Prezentatorul și-a amintit de sărbătorile din copilăria lui și de cum erau acestea la țară. Actorul mai merge acolo pentru a colinda împreună cu fetele lui, în măsura în care poate, iar dacă nu, prietenii lui vor fi cei colindați de artist.

Sărbătorile petrecute la țară erau frumoase, chiar și acum ne mai ducem pe acolo să colindăm în măsura în care putem, iar dacă suntem la București, mergem la prieteni pentru ca atât mie, cât și fetelor ne place să colindăm”, a mai completat Pavel Bartoș.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.