Update decembrie 24, 2022 Tudorel Filimon, Nelu Curcă din serialul „La Bloc” spune că nu s-a călugărit. Este căsătorit, are un băiat şi o fată şi două nepoţele. Într-un interviu pentru ego.ro, Tudorel Filimon, în vârstă de 69 de ani, a povestit în ce relații a rămas cu foștii colegi de la „La Bloc” și cu ce se ocupă aceștia în prezent. Nea Popa, așa cum este acum cunoscut de fani, a declarat că singurul cu care s-a mai văzut a fost Emil Mitrache, zis și Americanul.
„Mai vorbesc cu Americanul, cu actorul Emil Mitrache. M-am revăzut cu el, cam pe la începutul anului. Din câte știu încă este ghid turistic, preia turiștii de la aeroport, îi cazează, le arată România, cred că este obositor, dar lui îi place. Cât îl privește pe Dragoș Moștenescu (n.r.- Costel Jurcă, în ”La Bloc”), el se află în prezent în Anglia.
N-a avut noroc aici, deși e un om plin de idei. Așa că și-a luat soția și cei trei copii și a plecat din țară. A avut o perioadă foarte grea, dar acum are un punct de echilibru, face stand-up comedy în bărulețele din Anglia, începe să aibă succes.
Este foarte greu acolo, e concurență puternică. Mai mă uit pe internet, mai postează poze cu el, cu copiii. Dar nu ne-am văzut de vreo zece ani, chiar mi-e dor de el”, a spus actorul, citat de libertatea.ro.
Mihai Coadă, cel care a interpretat personajul Nelu Curcă, a luat calea bisericii și s-a retras de tot din lumina reflectoarelor. Tudorel Filimon a dezvăluit că Mihai Coadă se ducea după fiecare filmare să se spovedească.
„El s-a dedicat bisericii, este la o mănăstire de lângă Ploiești, se duce acolo sâmbăta și duminica. Așa, personal, nu l-am mai văzut de mult timp. Țin foarte mult la el. Îmi amintesc că mereu a fost credincios și când nu îi plăcea ceva în scenariu, zicea cu fermitate: «Eu asta nu spun, puteți să mă dați și afară!». După fiecare filmare, Mihai se ducea la Ghighiu, la duhovnic, ca să se spovedească. Acum mai joacă doar în piese de teatru cu teme religioase”, a spus Nea Popa.
Nelu Curcă a fost protagonistul principal din serialul La Bloc. El a renunțat la televiziunie și, implicit, la actorie. Actorul Mihai Coadă trăiește mai mult la Mănăstirea Turnu din județul Prahova. El a explicat cum a intrat în serial și că nu a fost foarte convins la început:
„Am intrat greu în serial, am tot refuzat să mă duc la casting, ei au tot insistat. Dumnezeu mi-a dat gândul că prea insistă şi să mă duc că e un semn. Făcuseră un episod pilot cu altcineva şi nu i-a plăcut lui Adrian Sârbu, directorul PRO TV de atunci, şi au vrut să caute un actor din provincie, o altfel de tipologie.
M-au văzut într-o piesă şi m-au plăcut. Nu mai păstrez legătura cu nimeni din serial pentru că eu am mersul meu duhovnicesc şi ei n-au avut tangenţe cu asta. Din păcate, lucrurile s-au schimbat pe parcurs, au plecat o parte din colegi la Kanal D şi eu am rămas cu o echipă nouă, care nu mi-a plăcut, nu eram în largul meu.
În meseria asta e uzura foarte mare, slăbeşte memoria, vederea, vocea îţi e afectată, având roluri multe în teatru. N-am făcut un control, dar e posibil să fi avut nişte noduli pe coarda vocală. Mă resimţeam după fiecare spectacol şi mă durea în gât. M-am decis să ies la pensie, a mai spus actorul, care a refuzat nişte roluri din cauza limbajului, deşi i s-a explicat că asta se cere”, a spus actorul, citat de newsweek.ro.