Update December 8, 2022 Mihai Trăistariu este copleșit de plățile la facturi pe care le face lunar. Mihai Trăistariu a mărturisit că are un program foarte încărcat și că a stat aproximativ două ore pentru a plăti fiecare factură. Artistul a dezvăluit că se confruntă cu atât de multe facturi, deoarece se ocupă de cele șapte apartamente pe care le deține, dar și de școala de muzică.
”Am stat numai la cozi, am făcut plăți de sfârșit de an, în fiecare decembrie vreau să fiu cu datoriile la zile. Banii mi-au mâncat zilele. Am 36 de facturi de plătit lunar, pentru că am șapte apartamente, două ore mi-a luat să plătesc factură cu factură și să trimit la contabilitate.
Apoi am plecat să plătesc și la instituții, mai am pe acolo contribuția, salariați, trebuie să plătesc… Toată ziua am făcut plăți”, a povestit artistul pentru spynews.ro.
A avut de plată 4.000 de lei la gaze
Deşi nu s-a plâns de facturile venite în decembrie pentru noiembrie, cântăreţul se teme că nu va mai fi la fel de norocos lunile viitoare. Artistul a avut parte de o experienţă neplăcută anul trecut, când a primit o factură de 4.000 de lei, doar la gaze, la şcoala de muzică. După această experienţă, artistul a fost mai chibzuit şi şi-a pus bani deoparte.
„Mie îmi plac sărbătorile astea, la mine decembrie e plin de sărbătoare. Deocamdată am plătit sumele din octombrie, deci… mici. Sunt firești, dar acum vin alea mari, la școala de muzică sunt facturile mari, aici mi-a venit anul trecut 4.000 de lei gazul și acum am emoții, deja m-am uitat la contor și am 300 de metri cubi. Vreo 33 de milioane + TVA, deci ajung tot la 40. E foarte mult oricum”, a mai spus Mihai Trăistariu pentru sursa citată.
Câți bani cere Mihai Trăistariu pentru un concert de 45 de minute
Cel mai mare succes al carieri lui Mihai Trăistariu este atingerea locului 4 la Eurovision 2006, cu piesa “Tornero”, care s-a auzit în toată Europa și chiar și pe alte continente. Atunci, acesta și-a stabilit și tariful pentru un concert, neschimbat nici acum, 16 ani mai târziu. Doar de Revelion mai crește prețul, așa cum fac mai toți artiștii.
“Onorariul meu a rămas același. După Eurovision mi-am fixat prețul la 1.500 de euro, pentru un recital de 45 de minute. E prețul meu, dar mă mai înțeleg cu omul. Dacă spectacolul este la Constanța, orașul în care locuiesc, mai las din preț, pentru că nu mă deplasez, dar, dacă merg la Timișoara, țin morțiș să iau 1.500 de euro, plus TVA, pentru că avem factură.
Cum e și firesc, însă, de Revelion, mai creștem prețul. Organizatorii trebuie să înțeleagă faptul că noi, artiștii, ne stricăm noaptea de Revelion, că nu petrecem. Dacă tot ne sacrificăm sărbătorile, măcar să reușim să luăm mai mult.
Ori stai în familie, ori mergi și cânți pe bani ca lumea“, a declarat Mihai Tăistariu pentru impact.ro.
În Noaptea dintre Ani, cântărețul va susține trei show-uri în Bulgaria, acolo unde cântă deseori și vara. Pentru fiecare dintre ele va lua 2000 de euro.