Mihai Albu și-a prezentat iubita fetiței sale. „Iubita mea a cunoscut-o pe Mikaela”

Update decembrie 14, 2022 Mihai Albu are gânduri serioase cu noua sa iubită chirurg. Celebrul designer de pantofi a declarat, pentru Click!, că i-a făcut cunoștință iubitei sale cu fiica lui, Mikaela (13 ani), iar reacția celor două a fost neașteptată.

„Iubita mea a cunoscut-o pe Mikaela și s-au înțeles foarte bine. S-au cunoscut și copiii între ei, pentru că și ea are o fetiță, după cum știți. Totul s-a petrecut recent, nu mai știu să vă zic dacă a fost o săptămână, două, nu mai știu exact. A fost foarte frumos acel moment, noi doi și fetițele noastre care s-au jucat și s-au distrat împreună”, a declarat Mihai Albu, pentru Click!

Mihai Albu și-a prezentat iubita fetiței sale. „Iubita mea a cunoscut-o pe Mikaela” 1

Creatorul de pantofi își petrece foarte mult timp alături de actuala parteneră de viață, ies în oraș și se vizitează reciproc, însă nu locuiesc încă împreună. Mihai Albu vrea să ia lucrurile treptat și nu pune presiune pe nimic, mai ales că nu are unde să se grăbească. Vorba aia, înțelegere să fie.

Suntem ok așa cum suntem noi doi, nu avem deloc probleme. Nu ne-am mutat încă împreună, dar suntem bine. Momentan nu avem nici planuri de nuntă, dar părerea mea că nu un act ne ține. Important este să ne înțelegem bine”, a mai spus Mihai Albu, pentru Click!.

Se pregătește Mihai Albu din nou de însurătoare?

Mihai Albu și-a refăcut viața sentimentală, după divorțul scandalos de Iulia Albu, de acum nouă ani. Însă, cum relația e de-abia la început, Mihai și Ena nu se grăbesc la căsătorie. Nu exclud însă posibilitatea să-și oficializeze relația, dacă lucrurile vor merge la fel de bine și în viitor. Iată ce ne spune Mihai Albu, despre frumoasa brunetă cu trup de fotomodel, care i-a ”furat” inima:

,,Nu mi-e teamă de o nouă căsătorie, cu persoana potrivită e ceva benefic. Căsătoria este un pas firesc într-o relație care funcționează, nu sunt reticent, chiar mă văd căsătorit din nou. Noi suntem de 5 luni în relație, suntem încă la început, vom vedea cum vor evolua lucrurile”.

Unde vor petrece Sărbătorile de Iarnă

Mihai locuiește împreună cu mama lui, în vârstă de 95 de ani, astfel că, de Crăciun, și-a invitat iubita la masă:

,,Vom petrece Sărbătorile în familie, la mine acasă, probabil că va veni și cu fetița ei, în vârstă de 7 ani. O aștept și pe fiica mea, cu tot dragul din lume, deși anul acesta va fi cu mama ei.

Fetițele s-au cunoscut între ele, există totuși o diferență de 6 ani, fata mea are 13 ani”, ne-a mai declarat Mihai Albu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.