Update decembrie 20, 2022 Diana Șoșoacă a făcut dezvăluiri despre divorțul părinților, în ultima ediție a emisiunii „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță și difuzată exclusiv pe canalul de YouTube theXclusive.
„Exista, și pe vremea aceea nu aveai voie să spui că părinții sunt divorțați. Colegii mei de școală au aflat că părinții mei sunt divorțați de abia când eu aveam 18 ani. Nimeni nu a știut că părinții mei sunt divorțați, nu era voie.
Asta era opinia societății, dacă proveneai dintr-o familie destrămată nu mai erai văzut la adevărata valoare. Astea erau concepțiile din vremea comunismului, și a trebuit toată viața mea să ascund că părinții mei sunt divorțați. Era o durere a mea, de ce să n-o spun? Ce dacă erau divorțați? Se întâmplă, asta e”, a povestit Diana Șoșoacă, cutată de romaniatv.net.
Deși părinții Dianei Șoșoacă s-au despărțit, se pare că senatoarea nu a avut „timp” să sufere prea mult de dorul tatălui ei, asta pentru că era înconjurată în permanență de oameni care o iubeau, dar și pentru că își vizita, atunci când voia, părintele. Chiar dacă și-a dorit ca părinții ei să fie împreună, a realizat, peste ani de zile, că mama și tatăl ei nu se potrivesc.
„Când îmi era dor îl sunam, de multe ori m-a adus unchiul meu, fratele mamei, Cristi, mă ducea la tata să-l văd, m-a adus mama, mai venea tata când avea două-trei zile libere pe care le aveau ei, nu știu cum era cu programul, venea la Târgoviște și așa îl vedeam și pe bunicul, pe tatăl lui, Dumnezeu să-l odihnească.
Deci, credeți-mă, când mă gândeam (n.r.: la tatăl ei), îl sunam, eram cu atât de multă lume, era străbunica, era bunica, era bunicul, aveam o prietenă de familie, Ani Moglescu, extraordinară, care era nonstop cu noi și avea grijă de mine, era mama, era mătușa mea de la București, că bunica a avut patru frați, Jana, care a făcut și închisoare politică pe vremea comuniștilor. Deci, cum să vă spun, eu n-am avut timp să mă simt rău că îmi lipsește cineva.
Toată viața mea mi-am dorit, cât eram mică, să-i văd pe mama și tata la un loc la masă, lângă mine. S-a întâmplat când aveam 19 sau 20 de ani și a venit tata în București, și am stat la masă noi trei.
Bunică-mea, care știa dorința mea, stătea în bucătărie, ne făcea cafele, ne făcea prăjituri, și m-a lăsat să stau cu ei. Și, din discuții, uitându-mă la ei, mi-am dat seama că oamenii ăștia sunt total diferiți, sunt niște genii… nu că-s părinții mei, dar sunt oameni extrem de inteligenți, extrem de culți, extrem de buni profesioniști, dar fiecare cu idealuri diferite”, a mai mărturisit Diana Șoșoacă.
Chiar dacă are mulți fani, nu toată lumea a fost de acord cu viziunile ei politice și sanitare. Avocata susține că mama ei ar fi fost chiar atacată, fiind victima colaterală a celor care voiau s-o reducă pe ea la tăcere, informează kanald.ro.
„Mama este jumătate în România, jumătate în Franța. A fost o perioadă când a luat pauză. A fost atacată din cauza mea. Au obligat-o să iasă la pensie și în anul 2020, spre sfârșit, s-a trezit cu cabinetul desființat și toate bunurile ei puse în mijlocul curții.
Da, m-am simțit vinovată pentru că nu merita, dar nu a fost un motiv pentru care să dau înapoi. Îmi pare rău, dar lupta pentru o cauză e mai importantă decât orice”, a povestit Diana Șoșoacă.