Update decembrie 20, 2022 Diana Șoșoacă a dezvăluit că a vrut să se apuce de dietă dar s-a răzgândit pentru că nu dădea bine să fie slabă în fața jandarmilor. Nu arăta forță.
„Nu mă mai interesează (n.red. Ce se spune despre aspectul ei fizic), asta sunt. Închipuiți-vă cum eram eu înainte, o tipă slabă, în fața unor jandarmi, spunându-le: -Pleacă de aici-. Mihai Racea, un foarte bun prieten de-al meu, avocat, i-am spus că mă apuc de slăbit și el mi-a spus:-Cum arată Șoșoacă slabă în fața jandarmilor? Nu slăbi acum-.
Și-am înțeles ideea, dai impresia de forță. Nu am nimic nici cu femeile slabe, nici cu alea grase, am cu bărbații grobieni și misogini. Dacă stai să te uiți la un om după felul în care arată, nimeni nu este perfect, nici măcar manechinele, care au tot felul de operații. Până una alta, omul este cel din interior.
Toți avem câte o problemă, un ochi mai mic, un picior mai scurt etc. toți avem ceva care arată imperfecțiunea, pentru că perfect e doar Dumnezeu. Dacă stai să judeci omul după felul în care arată, înseamnă cu n-ai înțeles nimic în viața asta și ești gol de conținut.
Am întâlnit oameni minunați trecând dincolo de aparente, oameni care au fost nevoiți să se retragă într-o singurătate apăsătoare din cauza opiniilor altora despre felul în care arată, oameni care n-au avut nici răbdarea, nici interesul de a se apleca asupra adevăratei valori umane”, a declarat avocata în emisiunea de pe canalul de Youtube thexclusive , potrivit Wowbiz.
Ea susține că s-au spus multe minciuni despre ea și că, de-a lungul timpului, i s-au adus numeroase injurii și, de asemenea, a fost pusă la zid pentru felul cum arată.
„Toate minciunile despre mine, injuriile, ducerea în derizoriu, afirmațiile cu privire la felul în care arăt acum, iar ușor soțul meu a lucrat cu mine și mi-a spus așa: ‘Din acest moment nu vei mai citi nimic, tot ce citești rău te afectează și te oprește din drumul tău.
Până te vei obișnui cu partea asta, nu vei mai citit nimic’.De câte ori citeam, mă lua în brațe, îmi lua fața între mâini și îmi spunea așa: ‘Tu ești Diana mea, a noastră, cel mai minunat om, cel mai bun avocat, cel mai bun militant pentru drepturile oamenilor.
Nimic nu te poate întoarce din drumul ăsta. Tu nu ești așa. Nu te poate afecta ceva ce nu este adevărat’” i-a explicat Diana Șoșoacă lui Mihai Ghiță, în emisiunea online „În oglindă”, potrivit RTV.
Diana Șoșoacă, adevărul despre relația cu soțul ei
Diana Șoșoacă a vorbit și despre relația cu soțul ei. Cei doi se consideră patrioți adevărați și spun că trăiesc mai mult pentru popor decât pentru ei înșiși.
“Eu și cu soțul meu, Silviu, nu ne mai aparținem. Noi nu mai trăim niciunul viața noastră. Noi trăim exclusiv pentru acest popor și pentru această țară. Atât.”, a mărturisit Diana Șoșoacă, potrivit wowbiz.ro.