Andi Moisescu: „Soția mea Olivia Steer este vegetariană, dar nu și eu…mănânc ce mănâncă toată lumea”

Update decembrie 6, 2022 Într-un interviu pentru Click, Andi Moisescu a mărturisit că este un pic diferit față de soția sa, Olivia Steer.  A explicat că el și soția nu au același meniu, ea este de aproximativ 12 ani vegetariană.

„Soția mea este vegetariană, dar nu și eu. Secretul de a mă menține mereu în formă este sportul, este singurul secret pe care l-am descoperit eu în 50 de ani… mișcarea!”, a spus prezentatorul de la Pro TV.

Andi Moisescu: „Soția mea Olivia Steer este vegetariană, dar nu și eu...mănânc ce mănâncă toată lumea” 1

Și a continuat: „Dacă nu aș face mișcare, aș fi la altă categorie. Merg la sală, da, dar nu reușesc să ajung în fiecare zi, cam la două zile îmi iese. Olivia mănâncă raw-vegan, deci mai mult decât vegan.

Sincer, încerc să mănânc și eu cât mai sănătos pe cât posibil… mai multe fructe, legume și cât mai multe crude, atunci când există, dar, în rest, mănânc ce mănâncă toată lumea”, a mai declarat Andi Moisescu pentru click.ro.

Olivia Steer e raw-vegană

Spre deosebire de el, soția este vegetariană. Chiar în vara acestui an, Olivia Steer a făcut o confesiune pe rețelele sociale, a spus că de 12 ani este raw-vegană, scrie Libertatea pentru femei. Ea a mai mărturisit că acest stil de viață i-a rezolvat unele probleme de sănătate.

Celula ta funcționează după aceleași principii după care funcționează celula mea. Și a oricăruia. Vrem, nu vrem, la nivel microbiologic, suntem toți la fel: aceiași nutrienți ne hrănesc, aceleași toxine ne otrăvesc, același oxigen ne oxigenează.

De 12 ani sunt raw-vegană. Dacă dieta mea ar fi fost deficitară, aș fi aflat demult. Dacă ar fi fost carențială, până acum m-aș fi pricopsit cu niște boli. Dar, dacă, dimpotrivă, ea mi-a rezolvat probleme vechi de sănătate, cum ar putea fi catalogată?

O eroare? O iluzie? O păcăleală? Mda, cine are de vândut un supliment alimentar, un tratament medicamentos, un serviciu de health-coach, o ideologie bănoasă nu va ezita să încerce măcar să mă convingă (și pe oricine ar avea ghinionul să îi iasă în cale) că visez cai verzi pe pereți & inorogi rozalii.

Când, de fapt, tot ceea ce visez eu e mai puțină încrâncenare, mai puțină lăcomie, mai puțină obsesie pentru control…”, a scris Olivia Steer în mediul online.

Andi Moisescu şi Olivia Steer sunt căsătoriţi de 18 ani şi au doi băieţi, pe David şi pe Luca. Discreţi cum îi ştim, şi-au protejat copiii de expunerea mediatică şi rareori au oferit cadre cu ei.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.