Update November 2, 2022 Zilele trecute, Viviana Sposub a anunțat pe TikTok că merge să aplice pentru viza de America, pe care a și primit-o între timp. Ea va merge cu George Burcea la premiera serialului ”Wednesday”.
”Chiar așa dragii mei, plec, astăzi, către interviul pentru viză America. Sunt fericită că m-am trezit la timp, am fost gata destul de repede, am emoții foarte mari”, a spus Viviana Sposub într-un video pe TikTok, potrivit Kanal D.
Șatena este în culmea fericirii că va pleca în Los Angeles alături de George Burcea, fiind o mare realizare pentru ea, iar această reușită trebuia sărbătorită. Cei doi au ieșit în oraș și au luat masa pentru a celebra faptul că vor pleca în America în curând.
Este bine cunoscut faptul că actorul va apărea în câteva episoade din serialul care o are în centrul poveștii pe Wednesday Addams, din Familia Addams, serial care a fost filmat în România.
Filmările au avut loc în studiourile din Buftea, dar și în țară, de exemplu, la Castelul Peleș. Producția va putea fi urmărită pe platformele de streaming din această toamnă.
@viviana.sposub Dacă aveți întrebări despre viză, le puteți lăsa în comentarii🇺🇸 #vizaamerica ♬ sunet original – viviana.sposub
Viviana Sposub după 2 ani de relație cu George Burcea. „Eu mă aprind mai repede, mă supăr destul de repede”
Viviana Sposub, în vârstă de 25 de ani, și George Burcea, în vârstă de 34 de ani, s-au îndrăgostit în timpul show-ului „Ferma”, iar de doi ani formează un cuplu. Fosta prezentatoare de la „Vorbește Lumea” a dezvăluit ce se întâmplă când între ea și actor există un conflict.
„Se întâmplă să ne mai ciondănim, pentru că suntem oameni. Eu mă aprind mai repede, mă supăr destul de repede, dar după aceea îmi trece și vreau să dau timpul înapoi.
„Hai, iubire, că nu a fost așa!” Și de acum se supără el. Dar reușim întotdeauna să ajungem la un numitor comun și nu cred că stăm prea mult timp supărați, că stăm și în aceeași casă și ar fi culmea să stăm supărați, adică avem lucruri de făcut”, a declarat, pentru Unica.ro, Viviana Sposub.