Update November 1, 2022Situație inedită pentru polițiști când au oprit un autoturism în trafic. În mașină era un singur bărbat, pe locul din dreapta, care încerca să explice că nu a condus el.
Potrivit Poliției, duminică dimineață, în jurul orei 03:16, un echipaj de poliție din Câmpulung Moldovenesc a oprit în trafic un șofer aflat la volanul unui autoturism Audi pe strada Ion Hălăuceanu din Câmpulung Moldovenesc, anunță Ziarul Evenimentul.
Șoferul, în vârstă de 32 de ani, din Sadova, a oprit imediat mașina, dar a trecut pe scaunul din dreapta-față . Astfel, la volanul autoturismului nu se mai afla nicio persoană, dar pe locul din dreapta-față se afla bărbatul din Sadova, care le-a spus senin polițiștilor că nu el a condus autoturismul, “fără a putea face alte precizări”, conform Poliției. Mai mult, bărbatul – care era singur în mașină – le-a spus polițiștilor, pe un ton ridicat, că, de fapt, mașina era parcată.
Pentru că mirosea a alcool, șoferului i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, refuzând această procedură. După mai multe insistețe, bărbatul a fost de acord cu această procedură, fiindu-i prelevate probe de sânge, anunță Digi 24.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
