Update noiembrie 4, 2022 Misty, iubita lui Keo, a dezvăluit că a căzut pe scările din casă, în timp ce era cu nasul în telefon. S-a speriat după ce a auzit piciorul trosnind.
“Mai mult ne-am speriat pentru că am căzut destul de grav, dar e ok, am făcut câteva terapii care au grăbit puțin vindecarea. Coboram scările, avem o scară destul de alunecoasă și se alunecă foarte ușor atunci când ai și o șosetă pe picior. De data aceasta s-a întâmplat din pură neatenție.
De multe ori când cobori și urci aceleași scări zilnic ai intenția să crezi că tu cunoști fiecare pas pe care îl faci.
Mărturisesc că eram cu ochii în telefon, tocmai ce primisem un mesaj și nu am fost atentă unde pășesc, am avut senzația că urmează ultima treaptă și am pășit larg, crezând că pășesc pe parchet. Nu a fost o căzătură simplă. Mi-am sucit piciorul și a trosnit. Eu am o intoleranță mare la durere și atunci când am văzut cât de tare doare și cât de isteric plângeam m-am speriat, Keo s-a speriat.”, a declarat iubita lui Keo, potrivit wowbiz.ro.
În urma investigațiilor medicale, Misty a aflat că are o entorsă de gradul II. Din fericire, tratamentul recomandat de doctori a început să dea roade, iar acum iubita lui Keo se simte mai bine: “Acum sunt bine. S-a umflat foarte tare și s-a învinețit foarte tare. Am fost la câteva analize. Din fericire a fost doar o entorsă de gradul II.”, a mai spus Misty, pentru sursa menționată.
Misty și Keo dorm separat unul de altul
Misty și Keo formează de mai mulți ani un cuplu. Au împreună o fetiță și o relație solidă, așa cum și-au dorit. Anul acesta, micuța Arya a început grădinița, iar lucrurile nu au fost deloc simple, mai ales că aceasta voia să stea în permanență în preajma mamei sale.
„În toți anii aceștia, noi nu am plecat o noapte. Mă rog, Keo a ple at cu concertele, a fost și la Paris, am rămas și singură o săptămână, două la un moment dat. Fără mine, Arya nu a dormit. Am încercat de două ori, asta de când a început să meargă la grădiniță.
O dată m-a sunat mama mea și vă dați seama că nu m-a sunat la primul plâns, m-a sunat când nu a mai știut ce să îi facă și a trebuit să ne întoarcem de unde eram, la o petrecere la Ambasada Belgiei. A doua oară am fost la ziua unei prietene foarte bune și nu a mai plâns așa de tare, dar nu se putea odihni.
Se trezea din 5 în 5 minute: “Mami! Unde e mami? Hai să o sunăm pe mami!”, iar atunci ne-am hotărât să ne ducem. Dar, ușor, ușor, cred că o să existe progrese. El abia așteaptă să revin în dormitor. Momentan, noi avem camera noastră, el camera lui. Camera Aryei nu mai este dormitorul ei, este camera de joacă și tot așa”, a povestit Misty pentru Ego.