Update noiembrie 14, 2022 Livia Graur, prezentatoarea de la Prima TV, a divorțat după 13 ani de căsnicie. Ea încearcă să-și pună acum ordine în viață, să se mai îngrașe. Prezentatoarea era nemulțumită pentru că considera că este mult prea slabă. Deși înainte a încercat mai multe metode de a lua câteva kilograme în plus, ea a urmat o cură cu vitamine, care s-a dovedit a fi foarte benefică.
„Am pus kilograme, se vede. Eu mă văd și mă bucur în fiecare zi. Am început programul de alergat pe bandă și nu doar că mă simt mai bine, dar în ultima vreme, mi-a dat și poftă de mâncare. Am și luat niște suplimente din astea cu vitamina C, care probabil că mi-au creat poftă de mâncare și lucrez intens la asta, adică mănânc intensiv. Am pus vreo 2 kg, poate chiar 3 kg, pentru că simt la haine.
Am rochii la serviciu, de exemplu, în garderobă, care în toamnă stăteau pe mine ca pe gard și acum sunt mulate chiar. Sunt foarte mândră și mă plimb peste tot, și le arăt tuturor. M-am mai îngrășat puțin, toată lumea se uită strâmb la mine”, a declarat entuziasmată Livia Graur, citată de libertatea.ro.
Livia Graur ajunsese să cântărească 48 de kilograme la 1,68 m înălțime. Când a văzut că este foarte slabă, ea a luat măsuri.
„Inclusiv pe spate se vedea coloana, coastele mi se vedeau, era cam trist așa, dar mă uitam și la față că mă trăsesem tare și nu mi-a plăcut. Uite că dacă te hotărăști și îți pui în cap, până la urmă iese. Cred că cel mai bine mă simt undeva pe la 52-53 poate 54 kg. Acum cred că am 51 kg, mai am 1-2 kg cel puțin de pus”, a spus Livia Graur.
Livia Graur a avut un Halloween de groază! Ce s-a întâmplat acasă la vedeta Prima TV?
Dovleci, scheleți, pânze de păianjeni și costume de vrăjotoare! Livia Graur nu-i poate refuza nimic fiicei ei, Renata ( în vârstă de 9 ani), așa că prezentatorea de la Prima TV s-a dat peste cap, anul acesta, de Halloween, și i-a organizat fiicei sale o petrecere mai ceva ca-n filmele de groază, chiar la ea acasă. A fost dorința expresă a Renatei care a vrut să se simtă acasă ca la castelul lui Dracula, ocupat anul acesta de milardarii lui Elon Musk!
„A fost primul an în care am organizat o petrecere de Halloween. În anii trecuți, ne rezumam la sculptat dovleci și tradiționalul<< trick or treat>>, dar, anul acesta, Renata a vrut o petrecere în adevăratul sens al cuvântului. Așa că am decorat casa, am umplut totul cu pânze de păianjen, dovleci și scheleți și am invitat mai mulți prieteni alături de care am sărbătorit”, a povestit Livia Graur, pentru Click!
Cele două s-au costumat în miresele lui Dracula și i-au invitat pe toți colegii Renatei la ea acasă. Petrecerea a fost una de speriat! La orice pas, din fiecare cameră, mai ieșea câte un păianjen sau câte un schelete! Copiii, însă, s-au simțit în elementul lor!
„Deși este destul de controversată această sărbătoare, eu cred că putem vedea frumosul în orice! Am încercat să-i inspir Renatei faptul că e un fel de trecere de la vremea caldă la cea rece, o sărbătoare a toamnei, despre dovleci și colindat și costume felurite.
Poate bucuria cea mai mare a copiilor a fost momentul în care și-au văzut găletușele pline cu dulciuri, dar și distracția de a merge din casă în casă și de a primi”, a mai declarat Livia Graur, în exclusivitate pentru Click!